Naming

Dacă ar fi să parafrazăm celebra replică din „Romeo şi Julieta”- „Ce este un nume? Acela pe care-l numim un trandafir/ Cu oricare alt nume ar mirosi la fel de dulce” (What’s in a name? that which we call a rose/ By any other name would smell as sweet.), când vine vorba de numele unui brand (produs/serviciu/companie etc), situaţia stă cu totul altfel. Chiar dacă ar fi vorba despre acelaşi lucru, sub un alt nume, un brand poate să cunoască succesul sau falimentul. Asta nu înseamnă că numele decide soarta sa, ci că numele este o componentă de bază în evoluţia sa. De altfel, face parte din fundamentul întregii construcţii şi este important pentru că, de fapt, el sintetizează tot ce are mai important brandul de comunicat şi de oferit. Iar ceilalţi trebuie să „înţeleagă” asta prin simpla lui rostire/auzire. Trebuie să provoace emoţie, ataşament faţă de brand, plăcere, bucurie, atracţie, notorietate, cu alte cuvinte, să fie remarcabil şi memorabil.

Citește continuarea aici

Content Writing (creare de conţinut)

Timpul înseamnă bani şi informaţia înseamnă putere, însă, în on-line, conţinutul înseamnă bani şi putere. Este mai mult decât noul trend în promovare; este răspunsul pe care publicul îl caută la propriile întrebări, este soluţia problemelor sale. Soluţie care înglobează eficient oferta de produse şi servicii a businessului care prezintă respectivul conţinut.

Un cerc închis, a cărui funcţionalitate se reflectă în brand awarness, trafic şi clienţi care revin.

Capacitatea de a deveni viral, prin puterea pe care „like” şi „share” o conferă conţinutului valoros este unitatea de măsură a eficienţei sale.

Citește continuarea aici

Copywriting

Concepere de mesaje publicitare – sloganuri, titluri, texte care se utilizează în campaniile publicitare cu scopul de a vinde. Pentru asta, copywriter-ul parcurge mai multe etape – de la cunoaşterea informaţiilor esenţiale despre client şi analiza brief-ului său, la concepere şi dezvoltare de idei, sub formă de texte publicitare originale, convingătoare, atractive, emoţionante, uşor de reţinut, amuzante etc.

Copywriter-ul scrie textele pentru următoarele tipuri de materiale publicitare: afișe, broșuri, flyere, cataloage de produse, bannere, spoturi audio / video etc. În plus, adaptează mesajele în funcție de tipul canalului de comunicare.

portofoliu

blog

Reclama noastră de toate zilele (37)

Din nou, s-au adunat câteva reclame vesele din minunata lume a marketingului românesc,...

Reclama noastră cea de toate zilele (36)

La mulți ani! Anul e nou, metehnele nu-s. Și nici bucuria reclamelor. Recolta e bogată,...

Reclama noastră cea de toate zilele (35)

De la „bonjurică” la „mișto”, corporațiile se chinuie să se coboare la nivelul nostru  Azi am...

Reclama noastră cea de toate zilele (34)

Bro, la intrarea în Brașov ești întâmpinat pe limba ta cu ajutorul unei reclame la...

Reclama noastră cea de toate zilele (33)

Hei, hei, bun regăsit. Știu că a trecut ceva timp de la ultimele articole despre...

Reclama noastră cea de toate zilele (32)

Pentru episodul ăsta am fost la mare... Mă rog, am fost la mare și a...

Reclama noastră cea de toate zilele (31)

De ceva vreme, pe DN1, în apropiere de Sinaia, tronează mărețe niște kitsch-uri uriașe de...

Reclama noastră cea de toate zilele (30)

  Ok, nu e tocmai o reclamă, dar parcă era păcat să nu am o revenire...

Creare de conţinut (Content Writing)

Timpul înseamnă bani şi informaţia înseamnă putere, însă, în on-line, conţinutul înseamnă bani şi putere. Este mai...