Promisiunea unui viitor strălucitor, mirajul unei vieți pe care reclamele occidentale știu să-l vândă foarte bine, precum și o democrație stângace și adesea prost înțeleasă în România, iată parte dintre mecanismele care au facilitate o emigrare aproape în masă a românilor în ultimii 30 de ani. Și fenomenul nu este nici pe departe încheiat. Dimpotrivă! În prezent, tinerii nu mai așteaptă nici măcar festivitățile de premiere odată ce și-au terminat studiile și se grăbesc să plece, fie pentru continuarea acestora la instituții de prestigiu din lume, fie doar pentru a munci, chiar dacă nu în domeniul pentru care s-au pregătit.

Într-o lume globalizată, însă, așezările cosmopolite sunt ceva firesc. Marile orașe ale lumii sunt un amestec viu de culturi, de oameni veniți de pe întreg mapamondul pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Toți acești nou veniți parcurg diferite etape ale procesului de integrare, unii dintre ei oprindu-se la începutul acestuia, considerându-se într-o oarecare măsură niște „neadaptați”, alții mergând până la absorbția completă. Însă și unii, și alții au în egală nevoie de prezența și de sprijinul propriei comunități.

Nu vorbesc din auzite, din povestite sau din citite, ci din experiența mea de aproximativ zece ani în Spania, acolo unde am avut strânse legături cu comunitatea românească. Odată ajunsă în peninsulă, primul meu contact cu exteriorul a fost… tot cu români. Cu ajutorul lor am reușit să iau pulsul societății spaniole și a modului în care aceasta a primit valurile de imigranți și, implicit pe noi, cei din Europa de Est. Asociațiile românești, diferitele afaceri – de la magazine, la firme de transport și până la profesioniștii români (medici, avocați etc), presa de limbă română – incipientă în momentul sosirii mele acolo -, toate au jucat un rol important pe parcursul perioadei petrecute în afara granițelor țării. În permanență, am simțit atunci nevoia ca toate aceste informații să fie centralizate undeva, astfel încât oricine are nevoie de ele – și, credeți-mă, ai nevoie extrem de des de oricare dintre ele atunci când locuiești în străinătate – să le poată accesa oricând, rapid și ușor, indiferent unde s-ar afla.

Atunci nu exista o bază de date exhaustivă și actualizată permanent și ne-am descurcat cu mijloacele pe care le aveam la îndemână – anunțuri lipite pe stâlpi sau prin magazine, discuțiile după slujba de la biserică și știrile de pe site-urile autorităților.

În ultimii ani, însă, situația este radical diferită, și asta pentru că există o astfel de bază de date ce este îmbunătățită în continuu. Mai mult, este interactivă și vine în întâmpinarea fiecărei căutări. Mă refer la cunoscutul Ecosistem românesc dezvoltat de Transfer Rapid, firma de transfer de bani preferată de peste 2 milioane de români din străinătate.

Ecosistemul românesc este dezvoltat pentru marea majoritate a țărilor unde există comunități de români și este structurat pe cele mai importante tipuri de organizații românești: asociații, biserici, magazine, restaurante, secții de votare, suport legal și consular, medici români. Pe lângă aceste informații, platforma oferă și acces imediat la sistemul de transfer de bani online al Transfer Rapid, precum și la la informațiile despre transferul cash (sucursale, agenții, tarife etc), dar și despre celelalte servicii conexe pe care compania le oferă: recuperare de taxe pentru migranți, plată facturi sau asigurări de viață.

De asemenea, oricine dorește și deține informații corecte, poate participa la completarea acestei baze de date, adăugând un reper al Diasporei, împărtășind astfel cu ceilalți cunoștințele sale, indiferent de țara în care s-ar afla.

Tu nici nu știi cât de singură m-am simțit eu după ce am ajuns la Milano. Nu cunoșteam pe nimeni, ce-i drept, aveam loc de muncă și… cam atât. Mă simțeam complet pierdută… știam italiana și, totuși, nimic nu se lega. Apoi am început să mă interesez dacă mai sunt români în oraș și pe unde sunt. Când am descoperit comunitatea, biserica, magazinele… parcă l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Simțeam nevoia să vorbesc și limba română, nu doar la telefon cu cei de-acasă și asta o dată la nu știu cât…” mi-a spus la un moment dat o prietenă care, ca mine, a locuit o vreme în străinătate. Și o înțelegeam perfect. Nu a făcut decât să descrie sentimentele care, inevitabil, te încearcă printre străini.

Departe de țară sentimentul de apartenență la neam – și nu vorbesc în clișee, chiar dacă așa ar putea să pară la prima vedere – este unul cât se poate de real. Îl resimți acut, ca pe o durere difuză, greu de definit, dar permanentă. L-am trăit, l-am simțit și eu, la rândul meu, până la os… Să vă mai spun cum se aude pe acele meleaguri un „Deșteaptă-te române” sau cum se trăiește Ziua Națională? Să vă mai spun că și cel mai mare sceptic sau indiferent la noțiunea de patriotism nu știe cum să-și rețină lacrimile de 1 Decembrie? Sau de Crăciun? Sau atunci când îi spune celui de lângă el, român sau nu, „Hristos a Înviat” și ciocnește cu obidă, cu dor și cu inima plină de emoție un aparent banal ou roșu?…

Comunitatea românească reprezintă pentru fiecare membru al său o mică Românie, însă una pe care acolo, departe de casă, știe, în sfârșit, cum s-o iubească și s-o prețuiască.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord