Nu știm să ne bucurăm de viață dacă nu îi descoperim secretele. Dacă nu îi simțim gustul intens, uneori dulce, alteori… sărat, amar sau acrișor. Dacă nu ne umplem plămânii de aromele sale și dacă nu ne delectăm sufletul cu savoarea momentelor sale, nu toate la fel de plăcute, dar, cu siguranță, la fel de explozive și demne de a fi experimentate. Eu caut acel ceva, acel je ne sais quoicare să puncteze diferența dintre a supraviețui și a trăi. Dintre a fi purtat de cele ce ți se întâmplă și a înțelege și simți pe de-a întregul fiecare clipă.

Combinația aceea subtilă de senzații, mângâieri, zgribuliri și plăcere, înfiorări și reveniri pe care numai întâlnirea cu gustul intens o creează. Sunt o gurmandă. Am fost una fără limite, acum sunt una… să spunem, mai înțeleaptă! Acum, rezultatul final al strădaniilor mele gastronomice este încununat de rafinamentul pe care ingredientele pure, curate, provenite din culturi bio, sigure pentru sănătate îl conferă oricărui fel de mâncare, fie că este vorba de rețete vechi, reinventate sau noi, experimentale (cel puțin pentru mine).

În farfurie este la fel ca în viață. De alegerile pe care le faci la început depinde succesul a tot ceea ce urmează. Fiecare dintre noi devine un mic demiurg al propriului drum pe care îl construim cu fiecare zi, cu fiecare întâmplare sau experiență, cu fiecare îmbucătură, conștienți sau nu că zicala aceea incomodă care spune că „ne săpăm mormântul cu dinții” este cât se poate de adevărată. Urmările negative ale mâncării de tip junk food (și nu mă refer în exclusivitate la fast food, ci și la grăsimi în exces, semipreparate și orice conține cantități considerabile de chimicale – celebrele E-uri, de zaharuri sau sare în cantități colosale etc) nu se văd imediat și ne lăsăm ușor păcăliți, sperând într-un viitor lipsit de probleme de orice fel. Însă chiar suntem ceea ce mâncăm, iar kilogramele în exces sau bolile deviate din acest tip de comportament alimentar nu sunt doar povești, ci realități ce se materializează mai devreme sau mai târziu. Oare de ce nu ne sperie? Sau dacă o face, de ce nu o face la timp?

Nu este un secret că am descoperit la SanoVita o sursă excelentă de ingrediente de bază naturale pentru bucătăria mea, ce acoperă întregul spectru vegetarian și include fulgi, paste și alte derivate ale cerealelor integrale, fructe uscate, semințe, leguminoase (preferatele mele sunt preparatele care au la bază naut), făinuri, băuturi vegetale și produse apicole.

Nu este un secret că inclusiv deserturile mele sunt acum sănătoase, nu îngrașă și, pe lângă gustul delicios, îmi asigură conștiința împăcată că nu mai consum nici eu, nici cei dragi „dulce industrial”.

Nu este un secret că am înlocuit chipsurile de cartofi prăjiți, alunele și sticksurile cu merisoare sau curmale de la SanoVita, că în salate folosesc mixul de semințe sau susanul atât de delicios, că am renunțat la iubitele șnițele pentru delicioasele salate în care nu ezit să strecor și bucățele de tofu sau pentru chiftele de linte verde sau gustoasele preparate cu broccoli, orez brun, dovlecel, quinoa și câte și mai câte combinații inedite, fresh, hrănitoare și sănătoase.

Nu mai este un secret că am descoperit o lume întreagă de arome și combinații… De fapt, eu vreau să fiu una cu secretul, să-i smulg fiecare ambalaj și să va fac părtași minunilor pe care numai el știe să vi le ofere… Câte puțin, presărat cu delicatețea degetelor albe, în ploaie fină de soare, verde și minerale… sau mai mult, amestecat în oala burtoasă și generoasă în fierturi bolborositoare. Pentru mine, bucătăria este poezie, simfonie de culori și gusturi, compoziții de arome și texturi. Și parcă aș vrea ca toată lumea să se treazcă odată din somnul greu al monotoniei și al obișnuinței de cele mai multe ori nesănătoase și să observe detaliile; să simtă muzicalitatea sunetelor care ne înconjoară și să guste surprizele următorului pas. Următorului preparat, următoarei rețete pe care numai ingeniozitatea și pasiunea proprie le pot crea.

Aș vrea să vă mai spun doar atât: iubiți-vă mult și frumos, fiți împreună, trăiți împreună, mâncați împreună; Și nu uitați, sănătos! Numai așa viața este delicioasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord