Niciodată nu petrecem prea mult timp în compania familiei, mai ales dacă parte dintre membrii ei muncesc în străinătate. De multe ori, vacanțele sunt cele ce permit reunirea tuturor celor dragi, cel mai adesea, acasă. Și asta este minunat! Căci dorul de „acasă” este cel poate cel mai mare dor al oricărui român ce muncește și trăiește departe de țară. Dar dacă, pe lângă „acasă”, vacanța ar putea însemna mult mai mult? Cum ar fi o vacanță împreună cu familia într-unele dintre cele mai apreciate zone turistice ale lumii? Cu atât mai bine, corect? Și, nu, nu vorbesc despre visuri, ci despre planuri! Concrete, reale, palpabile. Planuri de vacanță ce pot deveni realitate cu ajutorul echipei Transfer Rapid și al campaniei sale „O vacanță de neuitat pentru tine și familia ta”!
Despre prietenii de la Transfer Rapid am mai scris, prezentându-vă serviciile și beneficiile pe care compania le oferă, iar astăzi o fac pentru a vă prezenta vacanțele pe care le-a pregătit clienților săi fideli, beneficiari ai transferurilor de bani din străinătate și România și expeditori ai transferurilor din România în România, posesori ai Cardurilor de Loialitate TR. Înainte de a continua, te rog să-mi permiți să îți ofer și informațiile despre cardul de loialitate al companiei.
Cardul de loialitate Transfer Rapid (TR)
Cardul de loialitate permite ridicarea banilor de la bancomate fără a fi nevoie de card sau cont bancar. Astfel, banii trimiși din străinătate pot fi ridicați de la orice bancomat CEC BANK la orice oră, în orice zi (24/7/365). Acesta poate fi solicitat în orice agenție CEC Bank, de către clienții TR.
Nu se percepe comision de retragere!
Cum utilizezi cardul de loialitate Transfer Rapid
1. De pe ecranul bancomatului trebuie să selectezi opțiunea TR și să selectezi limba în care dorești sa se afișeze interfața, apoi trebuie să introduci numărul cardului de loialitate Transfer Rapid.
2. Trebuie să introduci suma trimisă (în euro), fără zecimale.
3. Decizi dacă vrei să o primești imediat, în lei, la un curs avantajos (afișat pe ecranul bancomatului).
4. Ridici chitanța și banii.
Mai simplu nu se poate!
Așadar, ca să participi la campania „O vacanță de neuitat pentru tine și familia ta”, trebuie să acumulezi cel puțin 1 punct de oportunitate pe perioada desfășurării campaniei (campania a început pe 16 aprilie 2018 și se desfășoară până pe 31 martie 2020 inclusiv).
Ce este punctul de oportunitate?
Ridicarea banilor primiți prin transfer din agențiile CEC Bank sau de la ATM-urile CEC Bank și/sau realizarea unui transfer din România în România, aduce posesorului cardului de loialitate 1 punct de oportunitate, indiferent de valoarea transferului.
Clienții Transfer Rapid care îndeplinesc condițiile legale detaliate în Regulamentul Campaniei (pe care îl găsești aici), vor fi automat înregistrați în campanie:
– persoana desemnată să ridice banii (Beneficiarul), posesoare a unui Card de Loialitate Transfer Rapid;
– persoana care a inițiat transferul, doar din România în România (Expeditor transfer intern), posesoare a unui Card de Loialitate Transfer Rapid.
Tombolele ce vor desemna câștigătorii vor fi organizate trimestrial, astfel:
VACANȚĂ | Dată extragere | Număr premii
trimestriale extrase |
Număr rezerve
pentru un premiu extras |
1 | 05 iulie 2019 | 1 | 5 |
2* | 30 septembrie 2019 | 1 | 5 |
3* | 20 decembrie 2019 | 1 | 5 |
4* | 31 martie 2020 | 1 | 5 |
*Câștigătorii validați la extragerile anterioare vor fi eliminați pentru următoarele extrageri trimestriale.
Anunțarea câștigătorilor va avea loc prin afișarea pe site-ul www.transferrapid.com. Aceștia vor fi contactați telefonic în maximum 15 de zile de la validarea premiilor.
Tragerile la sorți presupun folosirea unui program cu distribuire aleatorie care va selecta câștigătorii. Fiecare participant va intra în tragerea la sorți trimestrială cu numărul de șanse acumulate pe toată perioada Campaniei.
Și dacă tot am vorbit de vacanțele Transfer Rapid, hai să vedem și destinațiile acestora!
Așadar, iată PREMIILE:
1. Vacanță de 4 persoane în Italia – Venetia;
Acel tărâm unde „la vita e bella” (viața e frumoasă): orașe spectaculoase, ruine antice, artă revoluționară, peisaje mirifice și mâncare delicioasă. Veneția, orașul plutitor, orașul îndrăgostiților sau al dragostei eterne. Aici veți descoperi magia măștilor și misterul care se ascunde în spatele acestora.
2. Vacanță de 4 persoane în Maldive – Male;
Vizualizează palmierii tropicali, apele turcoaz și plajele cu nisipul alb alintat de razele soarelui și cerul albastru nebrăzdat de nori. Privește marea, pare să strălucească în diferite nuanțe de albastru, ascultă sunetul valurilor și simte briza mării.
3. Vacanță de 4 persoane în Thailanda- Phuket;
„Țara Surâsului” și a orhideelor, o destinație cu o frumusețe naturală remarcabilă, mări calde și plaje mărginite de palmieri. Templele tailandeze (denumite wat în limba locală) sunt cele mai de seamă exemple ale influenței budiste.
4. Vacanță de 4 persoane în Maroc – Marrakesh.
O țară cu o diversitate amețitoare, galerii muntoase epice, orașe străvechi și piețe viu colorate sau plimbări la apus prin deșertul Sahara. Un loc fermecător, plin de mister și frumusețe. Diferite elemente decorative pot fi regăsite pe clădiri, însă cea mai puternică influență rămâne cea beduină.
(sursă informații: www.transferrapid.com)
Acestea fiind zise, nu-mi rămâne decât să-ți urez multă baftă și să fii cu ochii pe cronometrul ce continuă numărătoarea inversă până la prima tragere la sorți când vom afla ce familie pleacă în prima vacanță!
„Familia este ca un sanctuar pentru mine. Întotdeauna mă întorc la ei să mă sprijine şi să îmi dea putere. Mă linişteşte să ştiu că indiferent pe ce cale aş apuca-o, familia mea vine din urmă.„ – Benjamin Bratt