„Când tata avea tată” sau trecutul care ne definește
Când am citit „Lacrimi și Sfinți”, am simțit, exact la fel, nevoia să mă opresc la fiecare paragraf și să mă gândesc. Să mă întreb, urlând în interior, ce este asta ce tocmai am citit...
Când autorul „a găsit un titlu”, dar l-a uitat
Acum aproape un an, scriam aici despre impresiile pe care prima carte din „Trilogia fără titlu” semnată de Silviu Iliuță (sau „Cronicile unui bărbat”) mi le-a lăsat, încheind cu speranța că mă voi putea...
Am râs, am plâns și m-am iuțit…
„Îmi miroase a ardei copṭi ṣi-a tihna din copilărie, printre blocuri decrepite, la umbra castanilor batrâni. Două fete sar coarda. Le sar cosiṭele pe bumbii sânilor ce-abia mijesc ṣi-n ochi le luceṣte candoarea. Vâjâie...
Despre „Condamnat la viață”
Despre perioada imediat dinainte şi după revoluţia română din decembrie 1989 (sau revoltă populară sau lovitură de stat – cum este numită de către anumite voci) s-a scris inclusiv beletristică. De altfel, ca orice...
„Luluța și Petrișor” – un roman incomod
Am închis cartea cu ciudă… Ah, pentru unele povești, aș vrea un alt sfârșit, aș vrea să pot interveni și să le ofer personajelor, după lungul și durerosul lor periplu prin viață, răsplata meritată....
„Iartă-mă, am fost…” un bou? un porc? un bărbat ca oricare altul?
Volumul trei, cel care încheie trilogia „Cronicile unui bărbat” semnată de Silviu Iliuță, ne lasă pe noi, cititorii, să-i completăm subtitlul „Iartă-mă, am fost...” . După ce l-am citit pe tot – cu excepția...
Lucette sau lupta pentru viață
Sunt cărți care au nevoie de timp pentru a se așeza în sufletul și-n mintea cititorului. Sunt cărți pe care le înțelegi nu în timp ce le citești, ci după aceea, după ce le...
„Sunt ceva între miezul cuvintelor și coaja lor”
Legile nescrise ale Andrei Tischer m-au găsit nepregătită. Nepregătită să intru într-o zonă sacră a iubirii, a feminității, a generozității și, în egală măsură, a suferinței, de o densitate greu de suportat. Legile Andrei...
Setea de dragoste
„Mouelle Rocher, Dezliterarea pe fuior de timp” este primul volum al romanului de debut semnat de Cosmisian. Fragmente ale acestei inedite povești de iubire au fost publicate de-a lungul timpului pe catchy.ro, oferind cititorului...
O poveste intensă, duplicitară, vinovată…
„Hai să ne prefacem și azi” ne spune Remina Radu în ultimul său roman publicat recent la editura Bookzone.
Trebuie să recunosc că titlul este de impact, atrăgându-mi atenția prin durerea pe care o sugerează....