În spatele ambelor se află aceeaşi intenţie de a fugi şi a te ascunde de tine însuţi, de propria realitate, dar şi de a obţine, nejustificat şi nemeritat, beneficii de pe urma celor care îţi cred minciuna sau care se lasă, cu naivitate, înduioşaţi de sinceritatea ta premeditată. Acea sinceritate calculată, analizată şi percepută ca fiind potrivită momentului mai bine decât o minciună şi nimic mai mult. Acea sinceritate prin care, aparent spăşit, mărturişeşti un adevăr care, oricum, nu ar mai fi putut fi camuflat cu nimic sau care, odată recunoscut public, te absolvă de mare parte dintre urmările sale.

În spatele acestei „sincerităţi” se află un mincinos versat, experimentat şi subtil. Un mincinos deghizat cu iscusinţă sub mantia adevărului pentru ca, la adăpostul acestuia, să se poată manifesta nestingherit şi nebănuit. Un mincinos care anticipează evoluţia lucrurilor şi care mărturiseşte adevărul cu cinci minute mai devreme înaintea expoziei sale iminente şi care, astfel, reuşeşte să iasă cu basma curată. Ba, mai mult, această „asumare”, adesea făcută în stil dramatic, îi conferă o aură eroică, orbitoare, astfel că socotelile şi calculul rece din spatele întregii manifestări sunt greu de văzut. Însă ele există şi fac diferenţa dintre sinceritatea reală şi cea „contrafăcută”, construită în conformitate cu anumite interese. Întodeauna serveşte unor interese. Dar ce păcat că un adevăr astfel manipulat se murdăreşte iremediabil, anulându-şi valoarea. Cântăreşte mai greu decât minciuna, situându-se la un nivel superior de perversitate. Aşa că… nu ştiu ce detest mai mult, minciuna sau „sinceritatea premeditată”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here