Pregătirile au început din vreme, cam de pe la începutul lunii decembrie („Când vine Moşul? Când vine Moşul? De ce nu vine Moşul?” „Da’ Moş Ene nu ne aduce nimic, că vine în fiecare seară?”), cu clasicile avertizări („dacă nu eşti cuminte, nu mai vine Moşul”) şi tot cu clasicile frământări (oare ce să le cumpăr?). Ca şi în anii trecuţi, unul dintre unchii copiilor a jucat rolul Moşului (cu costum, mască, barbă, mănuşi şi, desigur, sac foooarte încăpător, spre deliciul piticilor şi disperarea buzunarelor noastre). L-au cam luat ei la întrebări („Moşule, de ce ai pantofi de om?”, „Ai faţă de plastic?”, „Cum îi cheamă pe părinţii tăi?”, „Tu ai fost mic?”), dar Moşul s-a descurcat onorabil, le-a driblat capcanele şi s-a străduit să scoată de la ei cât mai multe poezii şi cântecele, deşi fără să înregistreze vreun succes notabil.

Copiii au început actul artistic cu trei strofe dintr-un cântecel, după care s-au hotărât să spună „cu rândul” şi câteva versuri dintr-o poezioară învăţată pe ultima sută de metri.

Alex a scăpat repede, poezia lui avea doar patru versuri, după care l-a împins cu determinare pe băieţelul naşei sale, în faţa Moşului, să-şi spună şi el poezia. Acesta a tras aer în piept şi a reluat cântecelul iniţial. La cererile insistente ale publicului, s-a întrerupt în favoarea câtorva versuri din Pluguşorul. Teo, la rândul său, a atacat tot cântecelul iniţial, dar a ales altă strofă, după care a trecut în revistă toate fragmentele de melodii pe care şi le-aducea aminte, mai cu sania, mai cu ghioceii sau cu plaja, un mix bine primit, în special pentru că Teo era greu de oprit, avântul său meritând toate cadourile din sac, după cum el însuşi ne-a confirmat mai târziu.

În timp ce copiii mai mari făceau spectacol, piticii „lucrau” în faţa ochilor noştri, fără ca noi să-i vedem: trăgeau globurile din brad şi cadourile din sac. Aşa au reuşit să scoată două pachete pe care le-au şi desfăcut ca doi mici sălbatici, după care s-au luat la bătaie pe ele. Roby ţipa cu hotărâre: „mie, mie” şi „al meu, al meu”, în timp ce celălat nu parlamenta, ci acţiona mai cu nădejde, smulgându-i, pe rând, jucăriile din mâini.

Când ne-am dat seama ce se întâmplă, vreo două maşini deveniseră deja decapotabile, iar un caiet de exerciţii îşi plângea coperţile şifonate. Cei cărora le erau destinate cadourile le-au refuzat pe motiv că nu sunt noi (Alex şi Teo) şi s-au gândit că dacă iau de la capăt repertoriul, poate Moşul face vreo minune şi mai scoate şi alte cadouri din fesul său roşu. Cum asta nu s-a întâmplat, Teo a început să plângă neconsolat (ce ştie el să facă mai bine), impresionând audienţa într-o primă fază, apoi enervând-o când, deşi în posesia cadoului lui Roby, nu s-a potolit. Am început apoi o rocadă ingenioasă de cadouri, de nu mai ştiam nici noi care pentru cine erau cumpărate, având ca unic scop să-i liniştim şi să-i mulţumim pe toţi. Cei mai mari s-au retras până la urmă din competiţie cu câte o tabletă (Moşul şi-a depăşit atribuţiile şi a dat iama şi în cadourile noastre), ei fiind astfel cei mai câştigaţi.

Tocmai ne gândeam că ar fi fost timpul ca Moşul să mai fericească şi alte familii cu prezenţa sa, când Alex, pătruns de importanţa conceptului de a fi recunoscător, a vrut să-i facă şi el un cadou Moşului, aşa că a luat ambalajele de pe jos, s-a semnat pe un colţ de cutie sfâşiată în lupta de mai devreme şi i le-a oferit ceremonios, înghesuite într-o pungă de plastic (pe cele de cadouri le strânseseră deja ceilalţi copii şi niciunul nu renunţa la comoara sa), dar nu înainte ca Moşul să spună şi el o poezie. La refuzul acestuia şi Alex a refuzat să-i dea cadoul, că doar aşa e fair play!

Deja aproape că îmi împingeam pe uşă afară cumnatul, când Alex, generos, s-a răzgândit, i-a întins punga cu „cadoul” pregătit şi i-a spus foarte serios:

– Moşule, data viitoare să-ţi înveţi poezia, că altfel chiar că nu mai primeşti nimic!!

Fragment din „Mama de 3, femeie de 10! Sau… invers?”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here