Mă rog, nu este un citat exact, respectiva mămică a zis „nu știu cum se împarte”, referindu-se la copilul ei de 7-8 ani prins în prea multe activități extrașcolare, atât de multe și de importante, încât se suprapun, se încalecă, se ceartă, de nu mai e chip să le despărți. De ce să se „împartă” un copil? a fost primul meu gând. Ok, este o metaforă, însă în spatele ei se ascunde exagerarea noastră, a părinților, care ne dorim „totul” pentru copiii noștri, inclusiv în materie de activități extrașcolare. Unii au ca argument „dar ei vor”, „lor le place”. Și chiar așa poate să fie, însă acest argument este invalid în realitate, pentru că nu știu cât drept de veto au acești copii supraagalomerați.
Ca părinți, luăm în primii ani de viață ai copiilor noștri decizii în numele lor, cum este și firesc, însă este foarte complicat (să recunoaștem!) să luăm aceste decizii în interesul lor strict (adaptate nevoilor și personalității fiecăruia), fără să amestecăm ceva și din visurile și idealurile noastre (eventual ratate de noi), pe principiul eu n-am avut/n-am făcut, dar, lasă, că el are și face.
Excesul dăunează grav sănătății, aș zice, că să parafrazez mesaje de interes public, arhicunoscute. Întotdeauna, dar cu atât mai mult când este vorba de copiii noștri. Ce dacă intenția din spate este una bună, dacă rezultatul este supraîncărcarea copilului? Oare am uitat că are nevoie de copilărie? De joacă? De libertate? Între orele petrecute la școală (care este tot mai solicitantă de la generație la generație; solicitantă, nu competitivă), orele petrecute cu temele (chiar „reduse” la două ore), o activitate sau două împărțite rezonabil între zilele săptămânii sunt mai mult decât suficiente. De ce să-ți duci copilul, în aceeași zi, de exemplu, și la pian, și la ski, după ce a fost la școală mai întâi și și-a și făcut lecțiile? Crezi că poate rezista la un astfel de efort? Crezi că „îi place?” cu adevărat sau spune așa să îți facă ție pe plac? Sau, dacă îi place – nu este exclus – crezi că el se poate gândi la sănătatea sa în locul tău? De acord, copiii sunt „inepuizabili”, însă, să nu uităm, asta este doar o metaforă! În realitate, ei au multă energie pe care trebuie „să și-o consume”, dar asta nu înseamnă să-i cocoșăm cu un număr prea mare de activități extrașcolare (noi obosim numai ducându-i pe ei de colo-colo, dar să mai trebuiască să fim și atenți și concentrați?).
Eu cred – și asta este părerea pe care mi-o asum – că este important să încurajăm copiii să-și dezvolte talentele și pasiunile, dar fără să-i aglomeram astfel încât să nu mai știm cum să se „împartă”!
