Teo către Alex:
– Tu eşti eroul meu. Vrei să fim prieteni?
Alex:
– Mami, aşa e că cel mai frumos cadou e familia?
– Să-ţi descarc un joc, Alex.
– Ce prostie, trebuie să-l încarci, nu să-l descarci, că dacă îl descarci înseamnă că-l ştergi!
– Alex, joacă-te cu Teo.
– Nu pot acum, am alte distracţii.
– Mami, aşa-i că maşina care trece pe roşu îi calcă pe câinii care respectă legea?
– …
Alex vede o muscă.
– O să am un animăluţ de companie de acum
– Musca nu e animal de companie, îi explic eu. E o insectă.
– Ba este, dacă o prinzi!! Dar, mami, musca ce mănâncă?
Alex, preocupat de soarta planetei, îmi zice:
– Anotimpurile s-au schimbat pentru că oamenii aruncă pe jos!
– Mami, pot să te întreb ceva? Ce treabă ai avut înainte să devii mamă? Cum a fost treaba ta?
– Mami, mă doare soarele… Nu-i aşa că sunt proaspăt şi natural? (la mare, înainte şi după bălăceală)
– Mami, noi facem mâncare pentru că atunci când voi fi mare voi fi un bucătar înnăscut.
Refuz să mă gândesc cu ce fac ei „mâncare”. Îi văd pe fereastră că sunt potoliţi şi se joacă împreună. Liniştea dinaintea furtunii. …şi numai ce aud:
– Mi-e foameeeeeee! N-am mâncat nimic de poimâine!
– Mami, pe aici sunt urşi carpatinari?
– Ce să fie?
– Uf, urşi… sau dacă nu, măcar o apă unde să mergem cu pescuita…
– Nu sunt nici urşi, nici lac sau râu unde să pescuiţi. Suntem în parc!
Alex îmi spune o poveste:
A fost odată ca niciodată un nimic care voia să rămână nimic. Şi a rămas nimic. Am încălecat pe-o şa şi am terminat povestea!
Alex mă învaţă despre iubire:
– Te ciocneşti de păsări şi când eşti trist, aterizezi. De la pupici zbori puţin, mai mult zbori de la iubiri!
– Maşina meu…îl aud pe Roby.
– Corect se spune „maşina mea”.
– Maşina ta??
– Roby, fii cuminte!
– …minte… mami minte…
– Roby, hai să numărăm: 1
– Da…
– 2…
– Da…
– Păi nu aşa. Zii, ce vine după 1?
– Ulmătolul…
Teuşisme
La masă, după ce a mâncat, îl întreb:
– Teo, te-ai săturat?
– Da, să-mi fie de bine!
– Teo, telefonul ăsta de jucărie nu mai merge că nu mai are o baterie.
– Pune-l la încărcat!
– Teooo!!
Presimţind ceva, îmi răspunde:
– O să-ţi crească vocea în gură!
Afară plouă.
– Mami, îmi iei şi mie papuci de băltoace ca să bat din picioare?
[…] Există viaţă şi după naştere! […]