Mare ţi-e grădina blogosferică, Doamne! Chiar mai mare decât cea reală, „avantajul” lumii virtuale fiind acela că interacţiunile nu sunt directe şi personale. Aşa că unii bloggeri capătă curaj şi pierd controlul. Despre ei se tot vorbeşte, aşa că nu ştiu dacă mai era necesar să scriu şi eu. Dar nu pot să tac, pentru că mă scoate din sărite cum de la adăpostul ecranului se ivesc nenumărate „minuni”, greu de digerat. Este adevărat că argumentul suprem al fiecăruia este să nu-l citeşti dacă nu îţi place. Numai că nu e vorba de plăcere. E vorba de faptul că libertatea cuvântului e foarte prost înţeleasă şi aplicată de către aceşti autori descătuşaţi. De bunul simț, în primul rând. Vreau doar să semnalez câteva aspecte pe care le găsesc dureroase şi jignitoare.

Heitării subtili (sau mai puţin subtili, de vreme ce sunt aşa de uşor depistabili). Ei nu fac comentarii răutăcioase pe blogurile altora. Nu. Ei scriu direct postări ofensatoare pe blogurile personale (să fie siguri că nu le poate şterge nimeni). Fie cu nume şi prenume, fie la adresa unui grup sau a unei categorii de oameni, generalizând evident, tot ce nu le place lor. E aşa de uşor să arunci cu noroi, să iei o mizerie şi să o întinzi cu voioşie peste o categorie socială, doar pentru că împarte acelaşi statut cu cel sau cea care te-a călcat pe ţine pe bătături, cel mai adesea, indirect. De fapt, te enervează pe tine ce discută ăia între ei. Nu că ai face parte şi tu din acea categorie sau că ai fi trăit la persoana I vreo experienţă la care faci referire. Dar mă enervează, bă, înţelegi?

– Bloggerii agramaţi (sau anagramaţi?). Scriu mult. Scriu şi advertoriale, participă la concursuri. Ce dacă au scăpat o literă? Sau o cratimă? Ce mai e un dezacord în ziua de azi? Ce suntem atât de cârcotaşi, că ei ştie bine limba română, dar tastele sunt de vină. Şi pentru asta merită premii, merită să stea în linia întâi, mai ales că s-au găsit şi sponsori să-i premieze (aha, nu-mi convine, oi face oare parte din prima categorie şi eu?)

– Bloggerii corecţi (clar fac parte din prima categorie…). Ei scriu la toate concursurile, dar le câştigă mai ales pe alea organizate de o anumită platformă. Ei, nu chiar pe toate, să nu bată la ochi. Mai iau şi premiul doi sau, hai, trei. Cum scriu? Nici rău, nici bine, nici plictisitor, nici interesant, nici rece, nici cald, nici…, nici…

– Bloggerii fără cuvânt. Ei au în general cuvintele la ei, dar nu au cuvânt. Că şi l-au dat prea mult, prea des şi au uitat pe unde o mai fi. Au uitat total de el, de fapt, au uitat să şi-l respecte odată dat. Asta e. Promisiunile sunt făcute spre a fi încălcate, ce te agiţi aşa? Lasă că ştiu că ţi-am promis, scriu eu, te susţin eu, fac eu aia şi aialaltă… tu aşteaptă. Cum zic spaniolii, sentado (aşezat). Nu de alta, dar mai durează.

– Bloggerii vedete… E, aici e mai complicat. Mă refer la un aspect concret: comentariile. Mulţi trăiesc în on-line datorită lor. Cititorii le sunt fideli: fac trafic şi comentează. Mereu. Postările au ajuns la performanţa de a avea două rânduri şi o întrebare la sfârşit care, evident, trebuie să genereze milioane de comentarii, că doar nu au de gând să doarmă în post fanii ăia. Şi le generează! Numai că nu toate sunt de proslăvire a bloggerului vedetă. Unele îl mai şi contrazic. Mai apare şi câte un frustrat (un heităr începător), că dacă eşti vedetă atragi muştele precum… mierea, da, mierea am vrut să zic de la început. Dar, keep calm, există o soluţie: se ia comentariul cu pricina şi se arată cu degetul, se transformă într-o postare de sine stătătoare şi se ațâță haita de fani, ho, pă iel, să-l ia la sfârtecat, să se sature să mai comenteze în contradictoriu.

…şi mai sunt. Deocamdată o să învăţ să-i evit pe cei menţionaţi mai sus. Fără loc de bună ziua, că numai bună nu este în preajma lor.

1 COMENTARIU

  1. Nu înţeleg de ce amesteci boggerii cu haterii. Dacă ai un blog, nu înseamnă automat că eşti blogger. Poţi fi şi cineva cu un blog sau un hater. Deosebirea dintre ei e evidentă, dar trebuie trataţi la fel: cu indiferenţă. Dar dacă ai haterii tăi, deja ai ajuns cunoscut în blogosferă. Ei sunt un soi de indicator al popularităţii tale. Este singura lor menire în blogosferă.

  2. Da, ai dreptate Cristina! Dar cum sa te tii departe de categoriile mentionate? Bloguri/bloggeri „asa cum se cuvine” sunt putine/i. Probabil ar trebui sa ne centram atentia asupra celor putini si sa-i lasam pe ceilalti sa-si îngroase listele cu majoritatea. Eu ma pun, dupa cum vezi, în categoria celor „asa cum se cuvine”… :))
    Despre blogurile VIP-urilor ar fi multe de spus, dar nu merita efortul. Ar suna, mai degraba, a invidie :).

    • presupun ca din cand in cand mai intru si mai ies din categoriile enumerate… ref blogurile VIP-urilor, am vazut acolo faze jenante, de aceea le-am mentionat. partea cu invidia, intr-o masura controlabila, este fireasca. 🙂

      • Si eu le mai vizitez din când în când. Ma uimeste realmente cum se baga în seama, de una singura, lumea de pe-acolo. Cred ca si daca pun doar un „Oh” pe wall, aduna jdemii de comentarii. Nu stiu, însa, daca as vrea sa fiu ca ei. Ar însemna sa ma mut cu totul pe net numai ca sa raspund la atâtea comentarii (multe dintre ele ridicole de-a binelea).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here