Nu stiu daca adolescentii de azi mai au oracole. Cel mai probabil nu, pentru ca acum socializeaza online si nu offline cum o facea generatia mea, acum 20 de ani. Insa am descoperit uimita si amuzata ca oracolele inca traiesc si iubesc, desi sub o forma inedita: blogul. Exista sute de mii de bloguri, de toate felurile, din orice domeniu, de la cele scrise excelent, cu informatii de valoare, pana la cele scrise cu grave greseli ortografice, scrise doar de dragul de a avea “blog”. Si in aceasta lume virtuala, am descoperit blogul-oracol. Este blogul dulcel, cu fond strident, multicolor, cu decoratiuni alambicate din litere si simboluri, cu pupicuti, pisicuti si inimioare, cu multe poze sensibile si dragalase, cu nostalgii de prima iubire, cu muulte texte despre elemente ale romantismului juvenil: luna, despartire, suferinta, inosmnie, iubit (sau iubita) intercalate cu texte despre filme vazute recent sau intamplari mega-lacrimogene. Cand rasfoiesc un astfel de blog, o fac cu nostalgia adolescentei si am senzatia ca trebuie sa caut si paginile cu intrebari si raspunsuri. Si nu gresesc. Numai ca sunt organizate altfel. La sfarsitul fiecarei insemnari, e locul pentru raspunsurile celor care citesc oracolul. Cum raspunsul la ce? La intrebarea care incheie aproape invariabil fiecare postare. Si daca oracolele au fost in voga si au facut cariera la vremea lor, de ce nu ar face si aceste bloguri? Singura problema ar fi ca nu putine sunt certate cu gramatica si limba romana, dar asta nu ii impiedica pe altii sa le laude si aprecieze… Mare e gradina blogosferica…
perfect adevărat!