Acum ceva timp scriam despre Cum să faci trafic luând-o pe scurtătură, indignată fiind de şmecheriile pe care unii bloggeri le practică pentru a-şi atrage cititorii. Ce fel de cititori, deja nu mai contează. Cu alte cuvinte, traficul scuză mijloacele. Aşa cum adepţii Facebook fac orice pentru un like sau un share în plus, aşa şi unii bloggeri îşi pun poalele în cap şi consideră că înjurătura poate fi ridicată la nivel de artă pentru că aşa vor ei (voinţă care vine, după cum mărturisesc cu mândrie chiar ei, de undeva din zona genitală sau din cea dorsală în cele mai fericite cazuri). Şi pentru că trafic, că să mă exprim în trend.

Oare ce plăceri nebănuite trăiesc bloggerii când vomită acele texte pline de ură, înjurături şi alte spurcăciuni, de altfel iscusit manipulate? Dar comentatorii avizi să completeze repertoriul cu producţii proprii, chit că habar nu au de la ce a pornit totul şi care este, de fapt, subiectul abordat cu atâta patos de către autorul respectivei mizerii? Că argumentul suprem e că „li se rupe”, inclusiv de respect de sine, nici nu mai contează. Că poate au dreptate în fond, iarăşi nu mai contează şi asta pentru că limbajul subuman folosit nu numai că îl spală de păcate pe acuzat, dar îl mai şi mânjeşte de vorbele sale pe acuzator.

Este trist şi dezolant când astfel de deşeuri „fac trafic”, ele completând, de multe ori, goluri pe care avizii de senzaţional nu ştiu cu ce altceva să le umple, citind cu nedisimulată plăcere tot gunoiul care le iese în cale. Pentru că scrisul în public e gratis şi fiecare face ce vrea în „curtea sa” (adicătălea pe blogul său), chit că nu are perdele la ferestre, iar vecinii au fost deja invitaţi, rugaţi… ce să mai, imploraţi să asiste la grotescul spectacol. Iar majoritatea ia cu pâine!, aplaudând frenetic, îndobitociţi un pic mai mult azi decât ieri.

Iar dacă cineva are tupeul să constate, să critice, să… impietate!!! comenteze pe blogul cu pricina cum că exprimarea este deplasată şi tonul ofensator, primeşte un răspuns alcătuit din nenumărate poziţii sexuale propuse de autor între el şi rudelele de toate gradele ale celui care a îndrăznit să nu-l pupe în fund şi să nu-i proslăvească scursurile.

Aş fi vrut să zic că e trist… dar e mai mult decât atât! Este absolut degradant, mai ales că aceşti gurişti ajung repede lideri de opinie într-o comunitate similară lor pe care o păstoresc cu pasiune (bătându-şi, evident, joc şi de ea, deşi membrii acesteia nu au cum să-şi dea seama de asta, că, dacă ar putea, şi-ar ocupa timpul făcând altceva mai bun).

Şi toate astea pentru că traficul este un zeu hapsân, trufaş şi pervers, iar supuşii săi, zău aşa, săracii, nu au cum să-l îmbuneze decât smulgându-şi teatral chiloţii în piaţa mare şi urlând cu spume de rahat la gură.

20 COMENTARII

    • Scuze!A plecat mesajul fără voia mea. Deci vorbeam de specimenul care își spune poet, ba culmea că și este, având unele texte pline de sensibilitate. Am rămas siderată când am văzut ce fel se poate adresa unei doamne care îi atrăsese atenția asupra unei vulgarități grosolane. Exact cum spui tu, prima frază a fost: „Este curtea mea și scriu ce vreau”. Nu am avut puterea să citesc până la capăt. L-am banat, dar m-am simțit ca un struț care bagă capul în nisip. M-am gândit că se poate raporta, dar mi-am înțeles inutilitatea gândului și al demersului. Nu-i putem întoarce înapoi în cei șapte ani de început, nici nu-i putem teleporta în cabinetul unui psihiatru pentru a -i trata unele tare psihice. Și totuși nu putem sta nepăsători.

      • si eu am fost socata sa vad atat modalitatea de a aborda o tema, cat si raspunsurile la comentariile de bun simt care ii atrageau atentia asupra vulgaritatii… practic, ce vedem la TV in anumite intervale orare destul de generoase, de altfel

  1. Ai spus cuvântul cheie: manipulare! Este atât de ușor, din păcate, să manipulezi masele, scriind/vânzând/oferind ceea ce le hrănește orgoliile/ufletele goale/plictiseala din existența cotidiană. Oamenii ăști chiar nu au alte lucruri de făcut sau au acumulat atâta răutate – tot din experiențele cotidiene – încât și-o varsă imediat ce li se ivește un prilej. 🙁 Cât despre astfel de bloggeri…

  2. Eu consider degradante multe chestiuni specifice romanului si omului, in general, dar nu ma pun de-a curmezisul torentului…cum ar fi modul in care voteaza, si motivatiile care il fac sa voteze intr-un fel sau altul. Se poate rezuma foarte usor printr-o expresie la fel de romaneasca, (nu stiu cat de „degrandanta”), ca nu te poti c**a in gustul omului. O fi trist, o fi degradant, dar acei…”bloggeri” astupa o nisa a pietei. Principii de baza a le economiei, cat timp va exista o cerere se va gasi cineva care sa faca o oferta in acest sens. Asa au aparut McDonalds, filmele de comedie, twitter, autostrazile cu 4 benzi si cei mai vreti voi sa puneti…

Dă-i un răspuns lui cristinalincu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord