Serbarea, carnavalul şi alte evenimente similare! Un val de emoţie mă tulbură numai când îmi aduc aminte: vacarm de nestăpânit de copii îmbrăcaţi în fel de fel de costume, mai mult sau mai puţin identificabile, părinţi în pragul isteriei, zbătându-se să-şi ia, să-şi ducă, să-şi pupe sau să-şi îndrume progenitura, cu mâinile încărcate de flori scăpate prin furcile caudine.Am trecut şi noi prin asta, dar a fost şi mai distractiv decât atât! În cazul nostru, serbările nu au loc în grădiniţă (nici nu ar avea cum, spaţiul de aici, oricât de extins, nu permite totuşi astfel de manifestări numeroase, mai ales că, de obicei, numărul şi agitaţia părinţilor le triplează pe cele ale copiilor), ci în diferite săli cu scenă şi culise şi tot tacâmul.

Copiii sunt drăgălaşi, orice ar face, mai ales dacă se străduiesc să cânte, să recite poezii, să danseze sau chiar să joace într-o piesă de teatru… Ce te faci, însă, când educatoarele dau dovadă de exces de zel şi piesa de teatru interpretată de copiii de la grupa mare nu se mai termină? Şi, bonus!, e într-o limbă pe care nu o stăpâneşti, dar atunci când ţi-ai înscris copilul la studii ai vrut să-i oferi o şansă în plus în cursa vieţii.

După căscatul de rigoare, aşteptam cu interes evoluţia propriilor copii, de altfel, acestea fiind şi cele mai interesante momente din program, corect? Şi, spre satisfacţia fără limite a părinţilor, fiecare costumat mic spune câte ceva acolo, la microfon, în timp ce audienţa e în extaz. Iar din fundal, mereu răsare câte o voce mai puternică:

– Al meu e, îl ştiu după costum. Bravo, tată!

Eu am fost foarte mândră la ultima serbare când Teo a spus de două ori poezia şi, pe când colegii se moşmondeau, nedecişi între a plânge şi a o lua la fugă, s-a ridicat şi a treia oară, mergând cu hotărâre spre microfon. Noroc că de data asta a fost o educatoare pe fază şi l-a prins la timp, înainte de a apuca omuleţul să deschidă gura pentru un nou bis!

M-am conformat programului general de părinte mândru şi am simţit nevoia să le explic vecinilor din dreapta şi din stânga (cel din faţă m-a ignorat total că vorbea la telefon şi nu auzea din cauza mea) că ăsta e al meu şi mai am unu’!

– Îl văd, e la dumneavoastră în braţe şi parcă şi miroase…, mi-o taie cu superioritate o tanti.

Simt cum mă cuprinde altă nevoie acută de explicaţii, aşa că nu mă pot abţine şi zic demnă:

– Nu doamnă, mai am încă unul în spectacol!

Sau acum câţiva ani, când Teo nu mergea încă la grădi, dar mergea la serbări. Când au apărut balerinele grădiniţei (mari şi mici, amestecate, evoluând în solo-uri simultane, dar nu şi sincronizate), Teo a devenit brusc foarte pasionat de acest moment artistic şi, după ce s-a învârtit în jurul scenei şi al propriului ax, imitând ce vedea, a hotărât că e momentul ca arta sa să fie apreciată în deplina sa splendoare şi a dat să urce pe scenă. L-am prins, a ţipat, lumea s-a uitat cu priviri de criminali în serie, aşa că l-am lăsat pe Teo în banii lui. A reuşit să se urce pe scenă, s-a amestecat printre fete şi a început să se învârtă şi el… era feeric, nu s-ar fi băgat de seamă că e un intrus dacă nu le-ar fi împins pe balerine care s-au bulucit toate spre marginea scenei… coregrafa a protestat sonor, eu am alergat să-mi iau artistul care protesta şi mai sonor, iar fetiţele şi-au îndreptat tutu-rile şi diademele şi au continuat numărul artistic, cam fiecare de pe unde îşi aducea aminte că rămăsese.

În schimb, Alex s-a descurcat mereu la astfel de nebunii colective, mai ales atunci când l-am trimis să îi ofere un buchet de flori educatoarei. Primul a rezolvat şi acest aspect!

– Gata?

– Da!

– Şi ce a zis?

– A, păi nu ştiu ce a zis că l-am rugat pe un coleg să i le dea el!

Şi la ultima serbare a fost bine, poate cu excepţia momentului când am ieşit pe poarta operei (sâc!, acolo facem noi serbările) cu copilul costumat în crocodil, neobişnuit de nervos!

– Dar ce e, mamă?

– Nu eşti mama meeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaa…

Ce să-i faci, dacă se găsesc de închiriat costume identice! Am returnat crocodilul străin şi l-am recuperat pe al meu, rămas singur în culise, dar fericit că aşa nu-l vede nimeni când face „ninsoare” din programul mărunţit cu exactitate de shredder.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here