Ati intalnit vreodata oameni de lumina? Reali, nu din carti, nu sfinti, nu profeti… Acum cand sarbatorim Invierea Domnului, Om si Dumnezeu totodata, m-am gandit sa scriu cateva randuri despre lumina pe care ne-o uram in aceste zile… despre lumina concreta si oamenii care o emana… Un astfel de om a fost tatal meu, iar toti cei care au avut bucuria sa-l cunoasca si sa-i stea in preajma v-o pot confirma.

Daca Domnul ii ia El pe cei mai buni, trebuie sa fac eforturi sa iert faptul ca ni l-a luat, ca doar despre asta este Pastele: iertare, iubire, lumina si pace in suflet. Greu, foarte greu. Uneori e greu sa-l ierti pe cel de langa tine, alteori e greu sa te ierti pe tine insuti (insati), cum sa nu fie greu sa ierti asa ceva?

Anii trec. Oricum trec. De cate ori nu m-am oprit, am intors capul si am ramas cu intrebarea suspendata sau cu orice as fi avut sa-i spun pentru ca el nu mai era acolo sa ma auda si sa-mi raspunda. Imi lipsesc cuvintele sale, zambetele sale, glumele si naivitatea lui de om bun. Un om care nu a stiut sa spuna nu nimanui, nici celor care ar fi meritat. Un om despre care ma bucur ca azi vorbesc gandurile sale din cuvintele publicate, din cele cateva carti care s-au concretizat si din cele care au ramas in proiect…

Nu mai vreau sa spun nimic, totul se sfarama in durere… nu vreau sa aud nici teoriile acceptarii, nici cele ale smereniei.

Poate sa incerc sa iert…

Paste frumos, alaturi de oamenii luminosi din viata voastra!

1 COMENTARIU

  1. Este greu sa accepti…foarte greu…Si este si mai greu sa realizezi ca, de sarbatori, nu mai esti copilul parintilor sau nepoata bunicilor. Pentru mine asta a fost cel mai greu lucru de acceptat.
    In zilele obisnuite durerea se estompeaza, luata de griji sau de caruselul trepidant al vietilor noastre. Dar de sarbatori…atunci imi lipseste cel mai mult mana batatorita de munca a bunicii mele. Si greu, foarte greu trec peste asta.

  2. Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de zambetul lui luminos si de chipul lui bland si ingaduitor de om cumdsecade intr-adevar, bun ca painea calda. Nu se poate uita si desi durerea se estompeaza, cu trecerea timpului, de fiecare data cand imi aduc aminte, emotia si durerea ma sufoca si vreau sa retraiesc numai clipele minunate petrecute langa el, nu si zilele si noptile ingrozitoare cand il vegheam acasa sau la spital. Dumnezeu sa te binecuvinteze!

  3. 🙁
    Se pare că uneori bucuriile sunt umbrite de astfel de „treceri”, poate nefirești pentru noi, muritorii de rând. Undeva acolo Sus…o fi vreo logică a întâmplării lucrurilor…
    Te îmbrățișez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here