Te-ai măritat nu foarte devreme și poate că ai făcut-o din dragoste sau… nici nu mai știi, deși au trecut doar câțiva ani de atunci.

Uneori te întrebi de ce ai făcut-o, însă întrebările sunt firave, ele vin și pleacă fără să te tragă prea tare de urechi. Ai grijă să le ignori cu o falsă superioritate, în față lor te arăți leoaica din gândurile tale. Dar numai în fața lor. Și a îndoielilor. Și a regretelor tardive. Scuturi din cap și treci mai departe.

Mi-e bine. E bine. Ei, pe naiba! Simpla existență a acestor întrebări nu-ți ridică niciun semn de întrebare? Ai căutat mai mult de câteva minute în sufletul ăla al tău să vezi, oare ce se mai petrece pe acolo? Oare este el chiar atât de bine-mersi precum te încăpățânezi tu să crezi? Dacă îl iei la palme și îi șoptești amenințător, printre dinți: spune bine, spune bine, el chiar e așa? Ai învățat să te minți frumos; până la urmă, o minciună frumoasă ține de foame un timp. Dar un timp foarte scurt. E ca o punte de gheață peste o prăpastie în flăcări. Avantajul ei e că se năruie fix când ești la mijlocul drumului. Și sub tine hăul este… deschis. Dacă nu brodezi repede altă minciună, te poți rostogoli în neant… Așadar, mai întreabă-te încă o dată: sunt bine?, că poate ai surpriza unui răspuns sincer.

O femeie își este sieși datoare cu această sinceritate, oricât ar fi ea de brută și oricât de tare ar durea. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să-și adune puterile risipite în crearea de false iluzii și să le transforme în adevăr. În adevărul ăla incomod pe care îl cam intuiește (așa-i că intuiția nu prea dă greș?), dar pe care nu vrea în ruptul capului să-l recunoască. Un bastard, nu-i al meu. Zău?…

Citește continuarea aici.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here