Anul acesta, Paștele este sărbătorit pe 24 aprilie, zi în care #LaHermanissima împlinește 20 și ceva și încă ceva de ani, iar coincidența asta îmi place tare mult prin semnificația, prin lumina, optimismul și vestea bună pe care le retrăim, ritualic, an de an împreună cu familia, fie că se află la câțiva metri sau la câteva sute sau mii de kilometri distanță.
Nu știu alții cum sunt, dar pe noi, chiar dacă viața ne-a purtat la margini opuse de continent, tehnologia – datorită căreia sunt posibile și aceste rânduri – ne ține aproape, căci nu există moment, eveniment, bucurie sau necaz care să nu fie comunicat, dezbătut, documentat și, după caz, celebrat, rezolvat sau alinat. Și asta spune tot, chiar dacă – și acum voi da din casă – în urmă cu aproximativ 30 de ani, trasam granițe pentru a ne delimita cât mai clar spațiul personal, ne păruiam cu vrednicie și ne făceam zile fripte în moduri cât mai inventive: eu nu voiam s-o iau cu mine când mă întâlneam cu colegii de școală, iar ea mă amenința că-mi ia fusta cea împrumutată de la ea (secret ce trebuia păstrat cu sfințenie), dacă merg prea repede și n-o aștept și pe ea care, obosită, se oprea pe vine fix în mijlocul drumului, de unde refuza să se mai miște… Azi n-o mai strig să vină odată, că-mi strică „imaginea”, c-o las acolo și plec sau mă ascund de ea, azi o strig să vină în vizită, să ne facem de cap, măcar de două ori pe an, când ea mă machiază, mă aranjează și îmi face pozele astea minunate cu care mă laud în Social Media, asta în timp ce eu nu am deloc răbdare și ea nu e obișnuită să lucreze cu neprofesioniste ca mine 🙂
Ce voiam să spun cu atât de mult cuvinte, de fapt, e foarte simplu: La mulți, mulți, lungi și binecuvântați ani, dragă Hermanissima, să ne fii sănătoasă, tânără și fericită în fiecare clipă! Restul se înțelege de la sine!
