Vara anului 1989. Pe fostul Stadion 23 August, pregătirile pentru Ziua Națională sunt ample, furibunde. Elevi de la școli din tot orașul au fost detașați, obligatoriu, să facă parte din uriașa manifestație de forțe și voințe. Un haos care se revarsă în parc, iese pe străzile laterale și se scurge zgomotos spre bulevard.

Am terminat clasa a VII-a și nu am vrut să vin. Profesoara de istorie m-a avertizat că mă vor aștepta vremuri grele, probleme mari la admiterea la liceu. Că este obligatoriu, ține de datoria noastră de… și de viitori… și de… și…. Mă sperie, nu mai am curajul să zic ceva, acasă nu spun nimic despre dialogul meu, ci doar îmi informez părinții că am onoarea să fac parte dintre copiii care vor forma litera P sau C, nu mai știu exact, din PCR, pe stadion, în fața preaiubitului și preaslăvitului.

Litera mea flutură niște crengi verzi. Nu mai știu ce sunt, dar știu că sunt dezamăgită că nu avem măcar flori. Așa ar fi avut un sens gestul nostru. Fără flori, am senzația că sunt obligată să zbat ilogic, deasupra capului, un mănunchi de leuștean.

Participă toată clasa. Nimeni nu vrea probleme la admiterea la liceu. Este foarte cald. Și noi nu avem nimic pe cap. Repetăm greu. Pe stadion e îmbulzeală, aglomerație, transpirație, vocile se întretaie, comenzile se contrazic, copiii aleargă buimaci și alcătuiesc formațiuni strâmbe, iar timpul lichefiat și fierbinte se scurge implacabil către data de 23 august. Repetăm ore în șir, cu o pauză la prânz. Atunci primim un pachet cu hrană rece. Sleită, mai exact. Cu pete mari de grăsime care se întind indecente pe punga de hârtie maro. Mi-e foame, dar conținutul slinos mă împiedică să mănânc. Mă uit speriată cum ceilalți înfulecă fără atâtea procese analitice. Mi-e foame. Mă hotărăsc. Mușc și mestec gândindu-mă la altceva. După 23 august o să pot să plec în vacanță, la bunici, acolo unde îmi petrec toate verile. Nici nu știu când am terminat de mâncat. Suntem mânați iar către interiorul stadionului. Trebuie să îndreptăm odată P-ul. Sau C-ul.

La sfârșitul zilei sunt aproape leșinată de cald. Apa pe care o avem este caldă, noroc cu țâșnitoarele din parc. Prima zi de repetiții pentru mine.

Citește continuarea pe site-ul republica.ro, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord