Recent nu m-am simțit deloc bine (un virus adus de copii de la școală) și o zi am zăcut efectiv în pat, incapabilă să mă mișc. Se mai întâmplă, nu este o raritate că, uneori, până și mamele se îmbolnăvesc. Și, oricum, nu asta ar fi cea mai mare problemă a lor (a mamelor), ci ce se întâmplă cu cei mici, obișnuiți s-o vadă mereu activă, mereu în picioare (fac o paranteză pentru că mi-am amintit cum, în urmă cu câțiva ani, copiii mă întrebau mai mult neîncrezători decât curioși: „Dar ce, și mamele dorm?”).
Derutați, m-au întrebat și acum, de nenumărate ori, dacă mă simt mai bine – la intervale extrem de scurte, că nici nu apuca întrebarea anterioară „să se răcească” – m-au întrebat dacă am nevoie de ceva („că îi spun imediat lui tati”) și s-au oferit bucuroși să-mi facă masaj sau să-mi pună câte o mânuță răcoroasă pe fruntea o idee prea caldă. Însă cel mai mult m-a înduioșat mijlociul care, văzând că orice aș face nu mă simt mai bine, a început să-și ceară iertare pentru starea mea: „Mami, scuze că ți-e rău!”. I-am explicat cu lacrimi în ochi că nu este vina nimănui, că mă voi face repede bine (așa a și fost, totul a durat 24 de ore) și că, în niciun caz, el nu are de ce să-mi ceară scuze pentru vulnerabilitatea mea în fața virușilor. Pur și simplu, se mai întâmplă! 🙂
Cum spuneam, uneori o pățesc și mamele, dar cât de greu îi este unui copil să înțeleagă asta. Însă ceea ce înțeleg cu siguranță este că acolo e vorba de durere și disconfort, desigur, trecătoare în cazurile îmbolnăvirilor ușoare, dar pe ei până și asta îi nedumerește și, cumva, le răpește o clipă siguranța absolută pe care, inevitabil, le-o conferă fiecare dintre părinți.
Așa că, până m-am făcut bine, mijlociul și-a tot cerut scuze, iar mie mi s-a tot strâns inima de atâta inocență și lecția de dragoste cu adevărat necondiționată…
