Începe a patra ediție a Congresului Numerologilor din România

100

Congresul Numerologilor din România, ediția a IV-a, va avea loc sâmbătă,
15 octombrie 2022, începând cu ora 12.00, online

Sub coordonarea renumitului numerolog Anatol Basarab, psiholog, specializat în consiliere educațională și pedagogică, operator sisteme informaționale netradiționale pentru schimbul de informații în natură, cel care a adus și dezvoltat în țara noastră „Școala de numerologie practică”, fondator al Asociației Numerologilor din România, cel mai important eveniment de profil al anului reunește specialiști și pasionați de numerologie din întreaga țară, într-un schimb de experiență relevant în domeniu.

Scopul declarat al Congresului îl constituie recunoașterea și promovarea numerologiei ca instrument de cunoaștere și de cercetare în dezvoltarea personală și profesională a oamenilor.

Vor avea loc mai multe sesiuni de prezentări pe o tematică de interes major a tuturor timpurilor: „Bunăstarea materială – Vectorul 369”, plan al stabilității omului și al lumii în care acesta trăiește.

Publicul va avea ocazia să îi asculte pe cei mai reprezentativi speakeri numerologi și invitați de marcă – psihologi, ingineri, mediatori culturali, pedagogi, profesori, traineri, economiști, juriști, arhitecți, influenceri, reprezentanți mass-media – împărtășind din experiența lor practică, și să descopere modalități concrete pentru îmbunătățirea calității vieții. Totul, pornind de la palierul pragmatic al vieții, al nivelului de bunăstare materială ori al celui de supraviețuire, până la cel istoric, genetic, al bazei cu care oamenii, societățile pornesc în drumul lor evolutiv și completând cu informații din domenii diverse de cercetare, în sens de gestionare cât mai nealterată, obiectivă, a realităților culturale, socio-economice și politice ale vremurilor noastre.

Prin teme precum „Proiectul vieții tale prin Ciclul de 9 ani”, „Calculatorul, matrice psiho-energo-informațională”, „Calea către prosperitate, prin cunoașterea de sine”, „369-Codul frecvenței secrete a lui TESLA”, „Omne Trium Perfectum. Misterele manifestării în Tarotul de Marseille, 369”, „Vectorul 369 în viața miliardarilor”, „Înapoi în viitor. Relația genotip-fenotip și limite în construcția Lumii noi”, „ Informația (3), implementarea acesteia (6) și modul în care este transmisă mai departe (9) în scopul obținerii bunăstării materiale – 369”, „Modul în care dinții vorbesc despre noi. Studiu de caz”, „De la simptomatologie, la cauzele bolii, prin numere și prin terapia Tuina (fizioterapia medicinii chineze). Studiu de caz”, „Procesul educațional văzut prin MNT, aplicat pe dominantele numelui și numărului matricol”, „Memoria satului românesc prin Vectorul 369” etc, dar și prin prezența invitaților speciali, profesioniști în diverse domenii, Congresul Numerologilor din România, și cu această a IV-a ediție, se constituie într-un solid argument al interdisciplinarității domeniului numerologiei – aplicabilă la nivel de sisteme, cu discipline formale clasice, dar și într-un accent pus pe transdisciplinaritate, o cheie a vremurilor pe care le trăim, prin dezvoltarea procesului de conștientizare printr-o gândire critică și creativă.

Scopul activității numerologilor îl reprezintă facilitarea accesului către autocunoaștere și folosirea instrumentelor specifice în cuplu, familie, carieră și viața personală și socială a oamenilor.

Pasionații din acest domeniu vor primi în cadrul Congresului un plus de informație specializată și vor putea aprofunda caracteristicile personalității omului, instrumentele pentru descoperirea capacităților și talentelor, menirea fiecărui om, potențialul psihofizic și psihologic, interrelația cu realitățile înconjurătoare, precum și direcții de dezvoltare în cadrul unui sistem, pornind de la om și ajungând la societate.

Numerologia, disciplină studiată în țări din Europa și alte continente, deschide noi perspective de sprijinire a formării tinerei generații în plenitudinea personalității ei complete. În noul context, al războiului din proximitate și al pandemiei Sars Cov 2, cu toate modificările aduse de aceasta în toate planurile vieții: medical, economic, educațional, cultural și social, un program complex de conștientizare, bazat pe analiza numerologică a statisticilor oficiale, ar putea ajuta la crearea pentru România de politici sociale, educaționale și culturale eficiente și respectând întru totul ideea de ecologie, înțeleasă la toate nivelurile, centrate pe interesele omului, cetățeanului, românului.

În ultimii ani, acest domeniu, al numerologiei, a devenit din ce în ce mai cunoscut la nivel internațional, pornind de la artiști, care își calculează diferitele etape ale carierei apelând la un consultant numerolog și până la firme care își aleg numele, își programează perioadele de promovare publicitară ori își aleg strategia de afacere conform ciclurilor numerologice calculate de un specialist.

În ceea ce privește România, numărul companiilor autohtone care au apelat la servicii de consultanță numerologică – atât la nivel de angajați, cât și la nivel managerial – a crescut, iar firmele au oferit un feedback foarte încurajator privind colaborarea în acest sens și au raportat optimizarea activității de management, o mai bună motivație a angajaților și creșterea productivității.

Astfel, Asociația Numerologilor din România își propune să contribuie cu răspunsuri pertinente la provocările de pe piața muncii, și aceasta aflată într-un proces radical de schimbare, și să ofere soluții în multe departamente din companii, în special cel al Resurselor Umane.

În egală măsură, în anul 2021, ca urmare a contextului pandemic mondial, ANR, prin proiectul „Numerologia – o 9 legătură dascăl – elev”, a venit în întâmpinarea dascălilor din România cu instrumentul Model numerologic de tipologizare ®, desprins din școala pitagoreică de numerologie practică, ce oferă o analiză rapidă a potențialului nativ – calitățile și vulnerabilitățile personalității și reflectă o abordare exoterică a numerologiei, un instrument complementar metodelor psiho-pedagogice tradiționale, care își dovedește eficiența în gestionarea optimă de către educatori, învățători, profesori a situațiilor în care preiau clase de la zero, cu elevi a căror situație familială și socială nu o cunosc, a căror mimică și al căror limbaj nonverbal nu reprezintă, în spatele unui monitor, un indicator valid în actul educațional, cu elevi ai căror factori motivaționali nu sunt cunoscuți, etc. Un instrument ce poate fi utilizat cu succes în numeroase domenii, precum sănătatea omului, sistemul educațional, cultura organizațională, recrutarea angajaților, crearea locurilor de muncă, armonizarea cuplului, etc.

O bună detaliere a beneficiilor pe care le aduce studierea acestei noi direcții de cunoaștere a personalității omului ar fi de dorit să fie organizată pe scară educativă instituțională, căci amplificarea orizontului de căutare și cunoaștere științifică se fundamentează pe căutarea Sinelui. Astfel, interrelaționarea între participanții la Congres are ca scop identificarea unor deschideri teoretice și practice în vederea elaborării de politici educaționale și strategii sociale.

Click AICI pentru mai multe detalii.

PROGRAM

Prezentatoare: Adriana Nicolae și Corina Stratulat

12.00-12.30 Discursuri de deschidere: Anatol Basarab, prim-vicepreședinte ANR și Adriana Nicolae, președinte ANR

12.15 – 14.30 Lucrări Congres ANR (prima parte)

1. Adriana Nicolae, „Proiectul vieții tale prin Ciclul de 9 ani”

2. Nelu Vicleanu, „Calea către prosperitate, prin cunoașterea de sine”

3. Alexandra Mihărtescu, „Vectorul 369 în viața miliardarilor”

4. Georgi Ana, „Omne Trium Perfectum. Misterele manifestării în Tarotul de Marseille, 369”

5. Adriana Colea – moment artistic „Numere în ciocolată. Drumul devenirii omului în 4 acte (concept al expoziției Magie în ciocolată –
București, 8 iunie 2022)”

14.30-14.40 Pauză

14.40 – 16.40 Lucrări Congres ANR (a doua parte)

1. Roxana Iorgulescu Bandrabur, „Înapoi în viitor. Relația genotip-fenotip și limite în construcția Lumii noi”

2. Rodica Manciu, „Memoria satului românesc prin Vectorul 369”

3. Anca Iordan, „Procesul educațional văzut prin MNT, aplicat pe dominantele numelui și numărului matricol”

4. arh. Maestru Cristina Groza „Neamul – în astrologia chineză și importanța Feng Shui în ritualul de înmormântare pentru susținerea
Prosperității urmașilor”

16.40-16.50 Pauză
16.50 – 18.50 Lucrări Congres ANR (partea a treia)

1. Diana Mețiu, „369-Codul frecvenței secrete a lui TESLA”

2. Teonna Tajer, „De la simptomatologie, la cauzele bolii, prin numere și prin terapia Tuina (fizioterapia medicinii chineze). Studiu de caz”

3. Luminita Feodorov, „Modul în care dinții vorbesc despre noi. Studiu de caz”

4. Anca Ramona Botezat, „Informația (3), implementarea acesteia (6) și modul în care este transmisă mai departe (9) în scopul obținerii
bunăstării materiale – 369”

18.50-19.00 Pauză

19.00 – 19.30 Desemnarea membrilor de onoare ANR 2022

19.30 – 21.30 Lucrări Congres ANR (partea a patra)

Anatol Basarab, „Calculatorul, matrice psiho-energo-informațională”

21.30 Final

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord