Toată lumea scrie. Neam talentat. Poporul român e popor d-ăla intelectual, rafinat, implicat în viaţa socio-economico-politico-culturalo a urbei, comentator din născare şi analist prin vocaţie. Nu-i scapă nimic, iar dacă îi scapă lui, nu-i bai, că poate alt român, eventual prieten, a fost mai „pe fază” şi atunci are de unde se inspira. Da’ mai bine nu o dăm noi naiba de inspiraţie, că cică vine la pachet cu transpiraţie şi, mai ales, dacă eşti demoazelă bloggeriţă cu pretenţii, face rău la imagine; aşa că, mai uşor cu sursele pe scări, că acum există soluţii serioase şi alternative cinstite, nu jucărie, că doar le folosesc ei prim-miniştri şi alţi oameni de stat, de ce nu am face-o şi noi, acilea, pe plan local de online? Cum ar veni, bagi un articol de rupi gura târgului, cât ai zice „fatăăăăă”. Şi dacă eşti „mafioată”, îl trimiţi semnat de tine la alt site, cu renume, nu-l pui pe obscuritatea de blog personal. Un articol născut de virilitatea lui CTR+C şi senzualitatea lui CTRL+V scurt şi la obiect, ca un quicky axat pe rezultate, nu pe pierdere inutilă de timp şi, Doamne fereşte, de cap. Că acela este necesar, ce-i drept, într-o proporţie minimă, pentru a nimeri corect combinaţia de taste vitală în actul copierii creaţiei.

Cum puteţi, măi, oameni buni, să furaţi textele altora (care, uneori, vă sunt şi „prieteni”) şi să le publicaţi sub semnătură proprie?

Citește continuarea aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here