Ridic şi eu din carte, nasul
Şi-mi pică, iată, ochii-n vasul
Unde-ordonat şi mititele
Stau ale mele creionele:
“E vreunul dintre voi
Vreo rudă mai de soi
Cu-al domnului Sorescu
Plaivas gestant în Escu?”
Şi-aştept acum, cuminte,
Să-l văd pe cel ce simte
Că el dintâi va vrea
Să nască pe hârtie
Vreo operă, ceva…
În acest nobil scop
Deschid ferestra… stop!
Căci vântul bleg d-afară
Intră şi-aşa, într-o doară,
Îm răsturnă ca-n joacă
Creioanele de-odată.
Dezastru şi nenorocire!
Zac lângă ele
Şi nu-mi revin în fire
Cum văduvite sunt
Aşa de brusc şi crunt
De vârf şi inspiraţie
Chiar înainte de
Actul de creaţie!
Şi c-o umilă îndrăzneală
Şoptesc spre dânsele,
În seară:
“Înţeleg că-i accident
Şi deloc nu-i concludent
Să încerc acum de-grabă
Să descurc această taină,
Cum de negreşit voi toate
Aţi căzut îndat’ pe spate
Şi pe mine m-aţi lăsat
Pradă unui dor ciudat,
De creat instantaneu
O opera în stilul meu.
Dar acum, privind la voi,
Mă gândesc că poate joi
Dacă reuşesc, e clar,
Să nu lucru în zadar
Şi pe voi să vă ascut
Vârfurile să le asmut
Înspre inspiraţia zână
Să-mi conducă astă mână,
Să compun o poezie
Chiar şi proză poat’ să fie
Numai să nu-mi iasă iar
Hieroglife fără har.”
Şi aşa privind, vorbind,
Le-am lăsat să se gândească
La-ntrebarea ce le-am pus
Pân’ să merg eu la fereastră.
Cred că se gândesc şi acum
Zău, răspunsul e pe drum…
(lui Marin Sorescu)
