Fac ce fac şi dau peste alte minunate reclame/anunţuri/ambalaje sau vitrine de pe cuprinsul patriei. Sau de pe net. Aşa se face că în episodul de azi, avem de toate.

Cineva oferă o curte „complet mobilată”. Un anunţ ca oricare altul, da’ cu condiţii peste medie. Ce mai aşteptaţi, doamnelor cu prietenă sau copil?

În altă parte, o reclamă ne îmbie să consumăm îngheţată din „lapte proaspăt de 40 de ani”. Of, of, of şi vai de noi, ce ne facem cu a noastră limbă română, că-i tare jucăuşă? Sau poate că s-a descoperit o metodă de a păstra laptele proaspăt timp 40 de ani şi eu aflu ultima? Să-mi fie ruşine, pe lângă că sunt ignorantă, mai şi fac gălăgie comentând…

Trecem mai departe. Pe stradă. Wow, au apărut magazinele fusion. Pentru azi am găsit două. O casă de schimb valutar care este şi Pet Shop şi o măcelărie la care se vând prăjituri. Cred că ceva îmi scapă mie şi anume legătura logică dintre produse/servicii. Nope, am greşit, îmi scapă faptul că nu trebuie să fie nicio legătură logică. Cum ar veni, ai nevoie să schimbi nişte valută, acolo, şi, dacă tot eşti în bani, ce-ar fi să cumperi mâncare pentru animalul tău de companie? N-ai animal de companie? Problema ta, să-ţi cumperi!! Sau, dacă vii la măcelărie să cumperi nişte carne, ce, n-ar merge şi prăjituri? Merge, cum să nu!!

Şi acum să aruncăm o privire dincolo de graniţele ţării. Ce avem noi aici?? „Chicken Vindaloo”. „Nou! Acum cu pui!” Tare! Oare înainte cu ce era produsul care conţine chiar în nume cuvântul „pui” (chicken)? Cu orice altceva, mai puţin cu pui, desigur. Deci au şi ei specialiştii lor, cum ar veni!

Şi închei apoteotic cu una dintre cele mai agresive reclame tv din ultimul timp. În versuri, cu o succesiune ameţitoare de imagini alb-negru şi magenta, cu un fond muzical care parcă numai nu-ţi duce pistolul la tâmplă. Am ales din splendoarea poetică de mare angajament un vers care-mi pune, de câte ori îl recitesc/re-aud, neuronii – şi aşa greu încercaţi – pe bigudiuri:

„Să fii tânăr e libertatea de a sta nelimitat pe chat…” Cum ar veni:

„Viitor de aur ţara noastră are, că se stă pe chat fără încetare”.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here