Pentru azi am o intrebare exprimata prin mai multe si mai mici interogatii… ea a fost retorica un timp pana cand am incredintat-o blogului. O intrebare nascuta in urma unei situatii de viata prin care sper ca nu ati trecut. Sau daca ati trecut, cum ati iesit din ea? O situatie in care se zbat mai multe elemente. Se zbat, nu se imbina… o nevoie, o oportunitate, o umilinta… ce faci? Cata umilinta pot sa duci si pana cand? Nu te doare spatele? Oglinda? Sufletul?

Orice poveste este ca un diamant slefuit… are mii de fete care reflecta aceeasi realitate altfel, atunci cand o primim de la fiecare personaj in parte… desigur ca te intrebi unde este adevarul, iar clasicul „la mijloc” nu este mereu raspunsul bun. Si aici nu ma intereseaza povestea in sine, ci cum este reflectata atat de diferit, incat intrebarea mea, din perspectiva altui personaj din poveste pare o inventie rautacioasa… mai ales daca faptele sunt motivate fata de propriul sine prin argumentul „intentii bune”. Insuficiente pentru ca raman mai mereu la stadiul de intentii.

Asadar, cum trebuie procedat in concret, dincolo de lamentari virtuale?

 

1 COMENTARIU

  1. Dacă poți trece peste umilință, poti profita de oportunitatea care satisface nevoia. Dacă umilința ar fi prea mare, cauți altă oportunitate, deoarece nevoi oricum vor apărea mereu.

  2. totul are o limita….umilinta este buna si ea dar cu cap cand nu mai cu cap deja de transforma in slabicune nefiind de folos la mai nimic, dimpotriva. Nu e contructiv sa ai constiinta incarcata pentru ca efectiv nu merita, da pagina ca mai sunt si alte trenuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here