Dincolo de nevoia si dorinta fireasca de a-ti exprima si apara punctul de vedere, cu atat mai mult cu cat „stii” ca ai dreptate, exista aceasta placere de a fi mereu in contradictie. Placerea de a polemiza de dragul polemicii sau doar pentru a te diferentia de „restul lumii” printr-o alta parere. Ce ma amuza cel mai tare la astfel de firi este ca, uneori, discutia ia atatea intorsaturi incat interlocutorul ajunge sa sustina punctul de vedere al acestui „Gica contra” de meserie. Si ce se intampla atunci? Se ajunge la conses? Imposibil… fanul polemicii pana in panzele albe intoarce argumentele initiale si il contrazice inca o data. Pentru ca, un acord, chiar si cu sine insusi ar fi in dezacord cu propriul caracter. Pana la urma, astfel de discutii devin exercitii de forma, de argumentare inedita, dar pierd fondul initial… Sunt o distractie mai mult sau mai putin constientizata de catre specialistul in contraziceri si o sursa de nervi pentru interlocutorii sai, suficient de creduli si naivi incat sa nu realizeze cu cine stau de vorba. In acest context, orice tentativa de demonstrare a punctului de vedere personal este un prilej in plus pentru „Gica” de a-si pune in valoare talentele oratorice si logica imabatabila. Pentru ca, de fapt, lui nu-i place nimic, lui nu-i convine nimic, pentru ca nimic nu este suficient de bun pentru el. Si, de aici, firesc, nu? nevoia asta acuta de a contrazice devenita astfel a doua sa natura. Sau prima…

1 COMENTARIU

  1. Pe această naivitate a interlocutorilor, se bazează mulți „Gică” manipulatori pricepuți. Astfel, aceștia reușesc nu numai să convingă interlocutorul că au dreptate, ci îl face pe acesta să-și însușească opinii cu care, într-un mediu…nemanipulat, nu ar fi fost de acord în ruptul capului.
    Cel mai bine putem observa fenomenul ăsta în politică. Dar nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here