Când mi-a picat prima dată netu’, am avut un şoc. Pe lângă faptul că nu-mi venea să cred că se poate întâmpla aşa ceva, nu-mi venea să cred nici că „aşa ceva” poate dura mai mult de câteva clipe. Am avut senzaţia că visez urât. M-am ciupit, am strâns ochii tare şi apoi, cu speranţa pâlpâind în piept, am pus mâna pe mouse şi am reînceput cursa click-urilor… nimic. Nu răspundea nicio pagină, toate site-urile tăceau. Linişte şi pe telefon. Şocul se transforma deja în panică. Am dat să intru pe Facebook, să postez rapid un status de genul: „Fantastic, am rămas fără Internet şi cred că voi supravieţui, cu condiţia să nu ţină la fel de mult precum o pauză de publicitate”, dar am rămas cu dorinţa în aer, realizând că dacă Internet nu e, Facebook nu e… M-am întristat.

În timp ce aşteptam că Internetul să se adune de prin colacele de cabluri răsucite pe stâlpi, am început să conştientizez că, mai am puţin până la sevraj…

Primele cinci minute fără Internet

Panica începe să se atenueze vag. Îmi fac un ceai de tei şi bag o rugăciune, ca să fiu sigură că sunt suficient de zen cât să îmi continui viaţa fără sechele.

Primul sfert de oră fără Internet

După ce am închis şi repornit router-ul de nenumărate ori, fără ca acesta să răspundă la comenzi, şi am resetat calculatorul de un număr de ori greu de ţinut minte, începuse mâna să-mi tremure vizibil pe cana de ceai. L-am dat naibii şi am trecut pe shoturi de cafea.

În continuare, totul era încremenit, aşa că m-am simţit pusă în faţa unei alegeri serioase: accept situaţia şi mă resemnez sau chiar fac un atac de panică. Cu ultimele puteri, am optat pentru prima varianta.

O jumătate de oră fără Internet

O jumătate de oră cât o jumătate de viaţă. Dintr-o dată, timpul s-a dilatat enorm. Cum nu am putut să trimit un email celei mai bune prietene ca să-i împărtăşesc extraordinara experienţă prin care trec, am sunat-o. Atunci mi-am dat seama că nu o mai auzisem de ceva timp pentru că noi eram numai on-line. Am vrut să le povestesc păţania mea şi celorlalţi prieteni virtuali. Mi-am dat seama că singură soluţie era să-i convoc pe toţi la o petrecere, ceea ce m-a îngrozit: urma să-i cunosc personal şi să vorbim faţă în faţă. No way!

O ora întreagă fără Internet

Am scris un articol cap-coadă. Fără pauze de verificarea mesajelor de pe WhatsApp sau de pe Twitter. Fără pauză de verificare a Facebook-ului şi a ultimelor postări pe Google+. Fără să vizionez a nu ştiu câta oară ultimele clipuri de pe Youtube. Fericită, dau să-l urc. O, da, aveţi dreptate, nu am cum. Simt că voi opta pentru varianta atacului de panică. De fapt, NU SE POATE TRĂI fără Internet, e clar ca lumina zilei… Simt că nu mai sunt eu. Şi timpul ăsta care acum se scurge lent şi vâscos mă apasă…

Aşadar, trăirile mele din ultimele 60 de minute, de când Internetul a dispărut (sper eu, temporar) din viaţa mea, sunt mai mult decât îngrijorătoare. Totuşi, în paralel, constat că am timp şi de gândire. Ciudat!

Jumătate de zi fără Internet

Sunt bulversată. Degetele mi-au amorţit de atâta inactivitate, iar capul, neobişnuit cu introspecţia, începe să mă doară surd, dar constant. Am senzaţia că am trăit cea mai lungă jumătate de zi din viaţa mea. Îmi place şi nu-mi place. Mă bucur că am avut timp să mă întâlnesc cu nişte oamenii reali, în carne şi oase, dar sunt tristă că nu am putut anunţa lumea întreagă de pe Social Media ce fac, cum e vremea afară şi ce naiba am mâncat…

Aoleu, dacă Einstein avea dreptate când zicea că „Mă tem că în ziua în care tehnologia va depăşi umanitatea noastră, lumea va fi doar o generaţie de idioţi”??

O zi fără Internet

Am ameţeli şi tremur, ba chiar am şi vedenii…

Mă simt singură. Mă simt deznădăjduită că îmi abandonez proiectele, prietenii, cumpărăturile, toată vieţulica mea on-line. Nu ştiu ce aţi fi făcut voi în locul meu, însă eu, cu ultimele puteri, mi-am luat inima în dinţi şi am început să sun. Primul dintre cei contactaţi căruia îi mergea netul a devenit confidentul şi gazda mea totodată. Între timp, am reuşit să calc pe bătături o hoardă de operatori de la compania mea de net, insistând să rezolve problema Internetului pentru a putea pune astfel odată capăt degringoladei din viaţa mea…

(da, e o tentativă de pamflet)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here