Nu am fost eu protagonista acestei întâmplări, dar nu am cum să nu v-o povestesc, mai ales că o ştiu din sursă sigură – de la păţită, adică. Prietena mea. O doamnă în toată puterea cuvântului. Elegantă şi sensibilă. Şi nu ştiu cum face ea şi cunoaşte un boboc de domn, o idee mai mic decât ea, dar foarte divorţat şi cu un copil. Ea – liberă de obligaţii şi fără niciun fel de tangenţe cu acest capitol. Dar un fleac ca ăsta nu poate sta în calea unei iubiri, păi nu? Şi nici nu i-a stat în cale, i-a pus doar, şmechereşte, piedică.
Până recent, s-au tot întâlnit numai când proaspătul amorez era liber de obligaţiile sale părinteşti, dar uite că se mai şi încrucişează planetele, nu numai se aliniază, aşa că, la ultima lor întâlnire, s-a trezit cu iubitul în dublu exemplar, ce-i drept, clona fiind doar o miniatură. Un ţânc aparent paşnic, la vreo 5-9 ani (din estimările prietenei mele), cu mucii pe punctul de a exploda şi cu un exacerbat chef de viaţă, invers proporţional cu cheful prietenei mele de a-l avea prin preajmă.
Că întâlnirea a eşuat în dezastru nu ar fi nimic, s-au mai dat cazuri. Problema a fost alta. Puştiul avea „limbariţă” (citat), aşa că discuţiile au gravitat în jurul unor subiecte cam sensibile. Deşi au mers la un restaurant cu loc de joacă (pentru că, da, există aşa ceva!), se pare că micul intrus era mult mai interesat de prezenţa femeii decât de orice altceva.
Spicuim din programul serii:
– Aşa e că eşti mai bătrână decât tati? Că mami aşa zice! Şi mai zice că…
– Ia du-te tu şi te joacă, intervine prompt tatăl.
Ignorându-l cu desâvârşire, desigur, puştiul continuă imperturbabil:
– … şi mai zice că nu înţelege ce a găsit la tine, poate bani. Ai bani, tanti?
– Te rog să-l ierţi, nu ştiu de ce inventează aşa gogomănii, o să discut cu el, e inadmisibil, că eu… nu… şi taci odată! o dă în sfânta bâlbăială, înroşindu-se ca racul, amorezul de serviciu.
– Nu inventez nimic. Sun-o pe mami şi întreab-o!
– Nu e nevoie, nu contează, uite, copilul ăla a luat cea mai frumoasă maşinuţă de la locul de joacă, nu vrei să te joci şi tu cu el? intervine total neinspirat prietena mea.
Puştiul abandonează tratativele, într-o secundă ajunge la copilul cu pricina, îi dă un brânci şi-i ia maşina, întorcându-se triumfător la masă.
– Vezi ce puternic sunt?
Între timp, victima se apropie şi ea urlând, însoţită însă de backup – maică-sa isterizată de crunta nedreptate suferită de odor:
– Aşa vă educaţi doamnă, fiul, nu vă e ruşine? Mi-a îmbrâncit puiul şi i-a luat maşina!
– Nu e mama meaaaaaa! Vreau la mamiiiii! începe acuzatul să urle neconsolat. Mi-e dor de mamiii… Mama mea e frumoasăăăăă! Asta e o tanti bătrână care nu mă iubeşte!!! continuă el să se prefacă.
Adulţii rămân cu gura căscată, fiecare căutând febril o replică ceva, în timp ce copiii încep să se bată pentru maşină.
– Mă rog…, mama ofensată se retrage din scenă, neînţelegând decât că intrase pe teren minat, tragându-şi şi „puiul” după ea. Puiul agăţat de maşină, de care, la rândul lui, era agăţat copil amorezului nostru.
Vă daţi seama că jumătate de restaurant urmărise, la început fără să vrea, apoi cu o curiozitate crescândă, momentul dramatic, iar acum erau dezamăgiţi că se terminase atât de brusc.
Au urmat explicaţii incoerente din partea iubitului prietenei mele, întretăiate cu ameninţări la adresa fostei soţii.
La plecare, cătrănit şi nefericit, în loc de răms bun, încercând încă o dată să dreagă busuiocul, îl mănâncă limba şi i se adresează iar lui fii-su:
– Las’ că vorbim noi, să vedem dacă mai minţi vreodată!
– Nu mai miiiiint, promit! Spun adevărul!!! Mama nu a zis că e bătrână…
– Păi, vezi, respiră uşurat adutul, întrezărind prea devreme victoria la orizont…
– …tu ai zis!!!