Introducere la albumul de caricaturi „D’ale românilor…” de Alexandru Lincu

Îmi place să cred că putem vorbi despre caricaturile lui Alexandru Lincu (Ally) ca fiind ale unui caricaturist profesionist care de-a lungul multor ani de pasionată activitate şi-a cultivat simţul culorilor şi şi-a îmbunătăţit linia caricaturilor.

A debutat încă din studenţie şi personajele sale caracteristice s-ar putea defini, cu umor, aşa cum o făcea bunica sa, „din ăia cu nasul mare”. A abordat de-a lungul anilor diferite tehnici, desenul alb-negru, color, colajul etc, nerămânând fidel niciuneia, explorând mereu alte şi alte posibilităţi de expresie. Dar mai presus de orice, a contat ideea, „poanta”, iar liniile uneori simple, alteori voit naive, dar mereu plăcute în ansamblul lor, au ştiut să o pună în evidenţă. Personajele sale sunt diferite, întruchipează nenumărate „calităţi” şi se comportă în conformitate cu „vremurile” din care sunt coborâte pe hârtie. Găsim şi politicieni, şi prostituate, şi alcoolici, şi hoţi şi semidocţi, dar şi intelectuali sau oameni de rând, fiecare însă surprins, neîndoielnic, „asupra faptului”. De asemenea, şi tematica abordată este foarte variată, încercarea mea de a face o anumită categorisire în acest album eşuând tocmai de aceea. Mi-am dat seama că nu asta contează în primul rând, ci întregul dat de caricaturile sale preferate, alături de cele participante la concursuri de caricatură sau prezente în diferite expoziţii şi împreună cu unele rămase, până astăzi, în sertar. Un întreg care vorbeşte clar şi cu mult umor despre noi şi „d’ale noastre”, cu bune, dar, mai ales, cu cele mai puţin bune, pe care tot încercăm să le ascundem. Veţi regăsi în acest album gesturi şi atitudini cunoscute, unele detestabile, pe care numai semnalarea lor cu umor şi ironie ne poate face să le recunoaştem ca fiind reale şi, poate, de ce nu, unde este cazul, să le evităm.

Deşi niciodată autorul nu şi-a exprimat dorinţa ca desenele sale să apară într-un astfel de album, noi, familia, am hotărât să realizăm această lucrare în memoria sa şi să oferim tuturor celor care l-au cunoscut fie personal, fie prin intermediul cărţilor sale -romane, poezii, schiţe şi traduceri-, o altă faţetă a sa despre care, poate, se ştia mai multe doar într-un cerc restrâns. Acest aspect însă nu face decât să reîntregească imaginea sa de artist pasionat al creioanelor.

În speranţa că îl veţi răsfoi cu plăcere, dar şi cu un dram de melancolie, vă las acum să daţi pagina.

Cristina Lincu (februarie 2013)