Începuse chiar atunci
o nouă eră
odată cu ploaia.
Şi în cosmos, Doamne, ce mai ploua!
S-a anunţat la radio că Marte este inundat şi munţilor săi roşii
li se scurge culoarea
ca o vopsea diluată.
Pe urmă
s-au găsit câţiva
care să se pregătească
de început.
Discutau între ei despre lună şi aștrii…
Să-l aleagă pe cel
în măsură
să ne adăpostească.
Dar plouă, plouă mereu…
Nu mai există acel unic
moment de linişte
şi, cu toate astea,
se zvonea
că universul continuă.
Deh, vorbe…
După timp,
a început să răsară iarbă,
pietre
şi curcubeu…
înflorise şi Steau Polară
şi razele din soare
se scurgeau…
astea le ştiu
de la un copil
ce nu s-a adăpostit…
şi ştia multe copilul,
mai multe decât bătrânul cu mărul
dar niciodată nu vorbea
decât după ploaie.
ca acum…
