De ce suntem rai, atat de rai si violenti in reactii unii fata de ceilalti, dar mai ales femeile intre ele? Treptat, dispare orice urma de solidaritate feminina si umana, in general, inclusiv intre mame, si lucrul acesta mi se pare ingrozitor pentru copiii ai caror exemplu suntem. De fiecare data cand am parte de cate o portie de astfel de agresivitate gratuita, ma simt daramata pe dinauntru si fac mari eforturi de a ramane in picioare si de a gasi o explicatie cat de firava, un raspuns cat de mic, unui urias “De ce?”, copilaresc, poate, dar imposibil de oprit.

De ce suntem atat de rai unii cu altii? Si ma refer in primul rand la actele de ura si egoism gratuite, la reactiile urate, de umilire a celui de langa noi, doar pentru ca, in acel moment, poate ne-am aflat pe o pozitie diferita (perceputa de noi ca fiind superioara si deci ne permite sa dam drumul celor mai urate comportamente pe care ni le-au mai tinut oarecum in frau fie educatia, fie frica). Ce caractere mizerabile trebuie sa aiba cele care cocotate in varful iluzoriu al unei trecatoare “realizari” scuipa seminte in cap tuturor, cu intentia vadita de a-si demonstra si mentine fundul sus si la vedere. Sunt femeie si rautatea femeilor ma intristeaza cu atat mai mult cu cat descopar ca suntem in stare de mai multa ura si egoism decat barbatii, suntem in stare sa ducem razboaie ascunse, lase, cautand mereu spatele “inamicei” pentru a-i infige cutitul! Intr-o minte atat de frumoasa si complexa nu mai incap, nici macar surghiunite intr-un colt, o mana de sentimente frumoase? Sa le facem, loc, doamnelor! Daca se poate, sigur, desi e mult mai tentant sa arunci ultima rafala de acuzatii si apoi sa iesi trantind definitiv usa, fara sa acorzi un elementar drept la replica (iar in virtual acest lucru e si mai usor, nici macar nu presupune un efort fizic ridicat, doar cat apesi tastele, din pozitia comoda a unei confruntari in care ataci si fugi, pentru ca astfel sa-ti pastrezi intacta falsa imagine de sine si sa nu risti sa afli ceva din adevar).

V-am impartasit indignarea mea pentru ca sa pot cu inima mai usoara ierta si trece mai departe.

1 COMENTARIU

  1. E un subiect care creeaza disconfort major. Ce te-o fi apucat sa scrii despre asta?!
    Niste posibile motive, pe care le-am descoperit in mine: pentru ca sunt urata in interior si incerc sa-mi gasesc o justificare in uratenia din afara, din jur; pentru ca e mai usor sa-mi gasesc scuze decat sa ma schimb; pentru ca orice forma de agresivitate echivaleaza cu o vcitorie personala; pentru ca individualismul e „litera de lege”; ni se spune pe toate caile: fii competitiv, daca nu esti mai bun, incalca regulile, nimiceste-l pe celalalt, calca-l in picioare; inseala, tradeaza, cumpara sau vinde-te, important e scopul; pentru ca.. si ca.. si ca…
    Am uitat sa spun, dupa toate astea, nu sunt deloc un om fericit, dar nu mai stiu sa ma comport sau sa ma manifest altfel. Nu am nici cu cine sa ma bucur – aparentii prieteni scrasnesc invidios la orice „reusita” a mea, si, cred ca nici nu mai stiu ce e bucuria..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here