Si nu ma refer la situatii de genul „sa moara si capra vecinului” (sau cum am auzit-o de ceva timp „sa moara vecinul sa ii iau eu capra”), ci la faptul ca tanjim dupa numeroase lucruri sau stari de fapt la care altii au ajuns deja si numai fericiti nu sunt. Dimpotriva. Concret, toata lumea isi doreste (cel putin la nivel superficial si imediat) sa traisca mult. Cat mai mult. Insa cei care au ajuns la varste venerabile duc anii cu greu. Exista si exceptii de batrani impacati cu viata care accepta lucrurile asa cum sunt, dar si ei se chinuie, caci trupul nu asculta mintea, oricat ar fi ea de tanara. Nu stiu daca in aceasta dorinta este ascunsa frica de moarte si ceea ce numim „necunoscut” sau „eternitate” sau iubirea de viata. Cert este ca odata atins acest „ideal” el devine o povara, cu atat mai mult cu cat varsta este mai inaintata. Paradoxal insa, cei dragi sunt fericiti… pentru ei nu ai varsta, esti acelasi, scos din constrangerile timpului, asa ca idealul tau atins devine sursa lor de bucurie. Exista si situatii mai putin vesele, cand bolile sau alte necazuri ne incurca socotelile legate de „idealuri”, iar modul in care acestea sunt acceptate sau infruntate se constituie in tot atatea istorii de viata. De viata am spus si cred ca aici este esenta, usor pierduta din vedere in fata incercarilor (o spun ca pe o constatare, nu ca pe o judecata) impreuna cu vechiul „ideal”. Iar asta da sens expresiei „blestemul dorintei implinite”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here