Se fură în ţara asta de la miliarde… până la cuie ruginite. Eu o să dau nişte exemple mici, dar cu gura mare.

De exemplu, la cumpărături. Face 9.60 lei? Vânzătorul rotunjeşte la 10 lei. Eu nu îi cer diferenţa de 40 de bani. Pentru că îmi e ruşine, pentru că e puţin. Dar ideea în sine, de a fi furată aşa, cu zâmbetul pe buze, în timp ce sunt privită în ochi, mă scoate din minţi. Pentru ei, însă, cei care procedează aşa, este un mod de funcţionare. Lor nu le mai e ruşine. Iar lipsa mea de reacţie se traduce printr-o complicitate tacită. Pentru că îmi este ruşine de ruşinea lor, mi-e groază că voi intra în discuţii pe marginea celor 40 de bani sau câţi sunt de fiecare dată, pentru că va fi foarte greu să înţeleagă că discuţia este pe marginea principiului în sine, de fapt.

Alt exemplu? „Greşeala” prin care preţurile de la raft din unele magazine  sunt mai mici (întodeauna mai mici, „greşeala” nu funcţionează niciodată invers) decât cele de la casa de marcat. Nu cu mult. Cu suficient de puţin cât să-ţi fie iar jenă să mai zici ceva, cât să consideri prea mare deranjul de a aborda subiectul şi inutilă pierderea de timp pentru a-ţi susţine cauza.

Nu o dată am avut senzaţia că, ieşind din casă, fiecare om pe care îl întâlnesc, în diferite situaţii şi locuri, are un singur scop: acela de a mă înşela, de a mă fura. Cu mai mult sau mai puţin, după caz. Nu sunt chiar paranoică: din păcate, aceste „mici” furturi există la orice nivel, nu numai la piaţă. Şi sub diferite forme. Şi fiind atât de mici cantitativ, fie nu vedem gestul mare din spatele lor, fie nu avem energia necesară pentru a-l combate.

Eu mă recunosc, astfel, vinovată.

Dacă mai aveţi exemple, sunt bine-venite. Trăim o realitate pe care o putem modela puţin, fiecare în parte. O să râdeţi, dar începând chiar de la piaţă!

2 COMENTARII

  1. Ha-ha! Dacă nu ar fi de plâns, aș râde. Tocmai ce am revenit de la cumpărături. Eu cumpăr zilnic 10 spinări de pui pentru cei trei câini pe care-i am. Spinările pe care le iau sunt 3 ron/kg, căci sunt fără aripi. Însă până acum două săptămâni nu am observat că vânzătoarea îmi bătea 3,30 ron/kg. Când i-am atras atenția mi-a spus că din reflex. Dar reflexul nu-i niciodată invers. De atunci sunt mereu atentă la cântar, iar ea este mereu supărată. Dacă aș găsi mâncarea cățeilor în altă parte, nu m-aș mai duce să-i văd zilnic încruntăturile când mă vede. Și știi ce-i mai ciudat, că-i fură în continuare pe cei care sunt în față mea și toți tac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here