Am tot considerat facebook-ul ca fiind jumătatea lumii reale. Ok, jumătatea a mai brează, mai strălucitoare și mai atrăgătoare. A perfectă, cum ar veni. Dar aflată cumva într-o relație de complementaritate cu cea reală. Altfel spus, haina care (nu) face pe om. Dar sub haina aia mirobolantă continuă să fie un om real, nu? Cu o viață reală. Pe care facebook-ul îl ajută să se laude, să se împăuneze, să se minuneze, intrând mai mult sau mai puțin în detalii. Desigur, unele profiluri de facebook sunt pline de postări impersonale și redistribuite, tangențiale cu gusturile utilizatorului, iar altele abundă în fotografii personale de la fiecare pas al zilei. Un fel de „Big Brother” la grămadă.
În orice caz, nu mi-am dat seama de ceva. Și anume că pentru mulți, facebook e mai mult decât atât. Muult mai mult decât atât. Like-urile și comentariile? Tentaculele cu care aceștia se agață de „viață”. Prin care se hrănesc și trăiesc. Câtă disponibilitate să ai să te implici în polemici interminabile cu oameni necunoscuți la postările altcuiva? Să te cerți, să te contrazici, să dai din casă, să te înjuri, să te superi, să te încarci de adrenalină, să suferi, să te enervezi, ce să mai, să-ți petreci toată inutila de zi săpând după contra-argumente și dovezi, după informații mai mult sau mai puțin private
Recunosc, petrec mult timp pe facebook – citind diferite articole sau lucrând – și totuși, de-abia acum am avut revelația existenței acestei categorii de oameni pentru care activitatea pe facebook este vitală. Poate și pentru că, deși abundă articole și studii pe tema asta, am preferat să cred că situația nu este chiar atât de gravă. Și, când colo, ce să vezi? E chiar mai rău!! despre „dușmanii” ad-hoc. Și asta dintr-o cauză extrem de simplă – pentru că altceva nu știi ce să faci cu tine.
Citește articolul complet aici.
