Rămânem copii atâta timp cât avem norocul să ne trăiască părinții, „pe pământ și nu în gând”, așa cum bine spunea Păunescu.
Rămânem copii atâta timp cât are cine să ne răspundă atunci când spunem „mamă” sau „tată” și, pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim tot mai conștienți de importanța acestui lucru, mai cu seamă când, la rândul nostru, devenim părinți.
Rămânem copii, cu inima deschisă și încă predispusă la mirări și bucurii, atunci când încă mai auzim „să te îmbraci bine”, „ai grijă să nu răcești”, „azi ai mâncat ceva?” sau „ce te doare, mamă?”.
Rămânem copii, cu senzația aceea că nimic rău nu ni se poate întâmpla, că suntem ocrotiți și-n siguranță, atâta timp cât încă ne mai putem îmbrățișa părinții.
Adulți și totuși copii, binecuvântare de care sper să fim conștienți cât nu este prea târziu, căci conștientizările tardive sunt mult prea dureroase.
Adult și totuși copil sunt și eu azi, de ziua ta, mamă! Simt că toate urările pe care cuvintele le pot alcătui sunt prea puține și prea modeste ca să exprime tot ceea ce îți doresc, dar și bucuria, recunoștința și mândria că îți sunt fiică.
La mulți ani, mama!
