„Ultima regină a Parisului”, după cum a numit-o Valentino, muză a lui Yves Saint Laurent (pentru care era „Inorogul de fildeş”), dar și a lui Emilio Pucci (cel care a supranumit-o „Giraffina”), contesa Jacqueline de Ribes, născută Jacqueline Bonnin de la Bonninière, împlinește 86 de ani chiar de Ziua Franței. Suntem, iată, contemporani cu o legendă a stilului, care a fost de-a lungul vremii designer, femeie de afaceri, producător de filme, colecționar de modă și filantroapă.

Jacqueline a știut de foarte tânără ce își dorește de la viață. La numai 18 ani a vizitat atelierul lui Christian Dior, iar la 19, pe când, dacă e să ne luăm după o glumă, garderoba sa nu număra mai mult de două ținute, avea să-l cunoască pe bărbatul alături de care va trăi 62 de ani – vicontele Édouard de Ribes. Foarte tânăra Jacqueline nu se machia, nu fusese niciodată la coafor și nici nu purtase vreodată tocuri, și, ca să vi-o imaginați mai bine, iată cum o descria  viitorul ei socru, contele de Ribes – „combinație între o prințesă rusă și o fată de la Follies Bergère”.

Perechea va locui o perioadă cu părinții lui Édouard, fiind nevoită să respecte regulile stricte ale acestora. De aceea, lui Jacqueline căsnicia i s-a părut, într-o prima fază, ca o închisoare. Se simțea iubită, dar nu înțeleasă. Abia mai târziu avea să realizeze că, de fapt, căsnicia a fost cea care i-a oferit libertatea de care avea atâta nevoie. La una din petrecerile unchiului său, contele Étienne de Beaumont, îl cunoaște pe extravagantul Charles de Beistegui care o invită să participe la faimosul Beistegui Ball, despre care se spune că Jacqueline îi este „ultim supravieţuitor”.

Pentru această ocazie, Jacqueline, împreună cu prințesele Caetani și Colonna s-au îmbrăcat la fel, în rochii albe, inspirate din stilul pictorului Longhi, cu măști negre acoperindu-le în întregime chipul și cu bijuterii fantezie semnate de Mme. Gripoix. Imaginea inedită, multiplicată, a reușit să creeze senzație și să impresioneze. De la gazda acestor petreceri pline de fantezie Jacqueline avea să înțeleagă cât este de complexă viața socială, căci, în ciuda tuturor celor trăite în timpul războiului, era doar o tânără inocentă. Și tot Charles Beistegui este cel de la care învață să mintă, după cum mărturisește prietenul său de-o viață, Reinaldo Herrera.

Jacqueline s-a remarcat dintotdeauna prin strălucirea înnăscută și stilul desăvârșit, dar și prin spiritul său liber și intolerant, reușind mereu să monopolizeze atenția tuturor, fie că se afla în înalta societate a Parisului de după război, fie că subjuga New York-ul în anii ’50 sau societatea veselă a Ibizei din anii ’60. Caracterul său puternic și hotărât s-a format încă din copilărie, fiind marcată de prezența războiului și de mutările succesive care au pregătit-o pentru viață și au „familiarizat-o cu dezamăgirile”, după cum avea să mărturisească mai târziu. În acea perioadă, mama ei, Paule, obișnuia să nu o ia în serios atunci când visa să devină balerină, amuzându-se pe seama fizicului său neobișnuit. De altfel, Jacqueline chiar a recunoscut că „mereu m-am simțit nesigură, așa că mereu mi-am lovit sufletul și capul”. Însă tocmai cu aceste trăsături diferite – slabă, cu picioare lungi și profil egiptean, reușește s-o impresioneze pe celebra Diana Vreeland, editor al revistei Harper’s Bazaar, cu ocazia primei sale călătorii la New York, la începutul anilor ’50.

Citește continuarea aici.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here