la 50 de metri de fereastra mea se află un cireș. mă uit cu atenție printre raze de soare și frunze și nu zăresc punctele roșii după care tânjesc. distanța mă omoară, dorul de cireșe mă omoară. mă salvează binoclul.
de la fereastra mea mă uit cu binoclul la cireș. nici azi nu s-au copt. nici ieri nu s-au copt. nici mâine nu s-au copt. dar binoclul îmi dă siguranța că, oricând, pot surprinde fantasticul moment al coacerii lor în direct, de aici de unde sunt și acum.
