Deși nu prea mai e azi la modă să fii o gospodină (și, de fapt, e destul de complicat să fii una în adevăratul sens al cuvântului), totuși, soție și mamă de trei băieți preadolescenți fiind, nu am cum să mă sustrag uneia dintre cele mai cunoscute activități ce se desfășoară în bucătărie (în afară de bârfa cu prietenele la o cafea și munca de acasă, pe laptop) și anume gătitul. Veșnica întrebare ce atârnă pe buzele mele cel puțin o dată la două zile este, desigur, „Azi ce gătesc?”. Nu, nu este o întrebare retorică, ci una adresată direct alor mei care, impresionați și gata să participe activ la treburile casnice, nu pregetă în a-mi răspunde „Ceofi”. Am căutat în dicționar. N-am găsit. Așadar, nici nu știu ce e Ceofi și, cu atât mai puțin, habar nu am cum se pregătește, dar se pare că e ceva bun tare, din moment ce ai mei îmi cer de fiecare dată același lucru.

Buuun. Acum că m-am lămurit cu ei, am decis să merg pe cont propriu și să nu mai cer ajutor. Mă rog, să nu le mai cer lor, ci celor care știu să gătească și care nu au în vocabular celebrul (în cazul meu, cel puțin) „Ceofi”, ci o mulțime de rețete pentru absolut toate gusturile, buzunarele, stomacele și nevoile medicale sau, de ce nu, religioase. Ca să nu mai lungesc vorba, am apelat la cele mai noi cărți de bucate de pe piață, cele semnate de Gina Bradea (da, știu că o știți și voi): prima dintre ele, o reeditare, „52 de rețete de post”, câte una pentru fiecare săptămână a anului, și, cea de a doua, „Gătește cu Gina, Gustul unic de acasă”, ce au apărut de curând la editura Bookzone, în condiții grafice excelente. Astfel, poți să urmărești cu ușurință fiecare rețetă, orientându-de după sugestiile de prezentare care sunt atât de apetisante, că acum, când scriu, îmi lasă gura apă.

Cu alte cuvinte, de acum o să vorbesc cu doamna Gina, ea sigur va avea câte o idee nouă, diferită, pentru fiecare dintre zilele în care gătesc (și care numai puține nu sunt). Iar când mă vor întreba ai mei ce am gătit de este așa de bun, deși voi fi tentată să le răspund cu numele unui preparat românesc tradițional foarte cunoscut – „Taci și înghite” – mă voi abține, doar pentru a le da satisfacție momentană și a-i informa că e mult solicitatul „ceofi”. Glumesc! Nu le spun nimic, secretele unei gospodine (im)perfecte nu se spun așa, cu una, cu două, dar vouă, dragile mele, nu mă sfiesc să vă împărtășesc toate lucrurile bune (la propriu și la figurat) pe care le descopăr. Așadar, mulțumesc, doamna Gina, și vouă, spor la gătit și poftă bună! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord