Schimbare de perspectiva

Cred ca relativitatea deriva din multitudinea de perspective din care poate fi perceput orice aspect al vietii, de la cel mai mic detaliu, pana la intreg. Similar, de multe ori starea noastra de bine sau de rau deriva din alegerea perspectivei.

Fie ca sunt alegeri intemeiate sau nu, gandite sau nu, sunt alegeri care ajung, pana la urma, sa ne defineasca nu numai o stare, ci chiar modul nostru de a fi. Tot timpul este loc de mai bine, dar atunci cand nu vezi decat lipsa acelui „mai bine”, atitudinea negativa te impiedica sa te bucuri de binele pe care deja il ai. Unii dintre noi, totusi, se trezesc constient si ajung sa inteleaga ca pielea ursului din padure impreuna cu cioara de pe gard nu sunt tentante, nu intereseaza si, in consecinta, nu conteaza. Altii, insa, fie nu o fac niciodata, traind o pseudonefericire construita pe orbire partiala permanenta, fie o fac siliti de… o simpla intamplare. Cum ar fi o analiza al carei rezultat este incert…

Mai tineti minte „bucket challange”? Cam asta este efectul asupra pshicului lor, lafait comod la umbra propriilor nemultumiri. Si daca… lucrurile stau altfel decat credeam? Daca nefericirea aia, pe care o mulgi fitos, are sanse sa devina una reala, crunta, cu radacini palpabile? Paradoxal, in acele momente, perspectiva se schimba radical, iar mintea incepe sa perceapa, in sfarsit, ceea ce exista, nu doar ceea ce (poate) lipseste. Sa perceapa si sa aprecieze. Sa inteleaga ca bucuria sta la un pas distanta, dar ca pasul acesta, daca nu il face fiecare in parte dintr-un impuls interior, este mai anevoios si mai mare decat distanta de la pamant la soare. Si inapoi. Ca lucrurile mici si frumoase construiesc ceea ce ar putea fi „fericirea”, acea stare intima, universal ravnita, despre care se vorbeste si se scrie mult, dar care, totusi, ramane greu de definit. Ca ele au existat de mult acolo, dar ca, pana acum, nu le-a recunoscut ca atare.

Este o trezire dureroasa, dar este de preferat sa aiba loc oricat de tarziu, decat deloc.