Am avut revelaţia că totul este posibil atunci când am realizat că problemele vechi au soluţii noi, rapide şi incredibil de uşoare. De fapt, aceste soluţii constau în simpla schimbare de perspectivă asupra problemei. Ingenios, nu? Nu se schimbă situaţia în sine, ci ne schimbăm noi unghiul din care o privim… Ce fel de situaţie? Păi, fix asta este cel mai puţin important, aşa că voi lua un exemplu la îndemână: canoanele de frumuseţe feminină.
Acestea au suferit transformări majore de-a lungul secolelor. De la „siluetele” rubensiene, la cele filiforme, frumuseţea s-a redefinit constant. Femeile care nu se încadrau în normele în vigoare specifice prezentului lor, erau obligate să facă eforturi extraodinare pentru a se apropia măcar de moda în vigoare. Asta era odată.
Acum s-a inventat principiul „altfel” care se aplică nu ca excepţie de la normă, ci în calitate de plus-valoare a normei. Dacă azi să fii frumoasă, de exemplu, înseamnă să cântăreşti puţin peste 40 de kilograme şi să araţi ca şi cum realitatea ar avea funcţiile photoshop-ului, atunci, curentul „altfel” scoate în evidenţă frumuseţea XXL, a celulitei revărsate sau a femeii „naturale”, neatinsă de cosmetică sau alte obiceiuri „păcătoase” de înfrumuseţare.
Cu alte cuvinte, eforturile de a te alinia normei sunt suprimate prin crearea unei anti-norme, căreia nu-i vor lipsi adepţii. Problema este anulată prin transformarea imediată în „soluţie”. Este şi o modalitate de protest împotriva aberaţiilor normei, însă, din păcate, aceasta este mai mereu la fel de aberantă precum norma în sine. Trecerea dintr-o extremă în alta este un fel de „frecţie la picior de lemn” prin lipsa de evoluţie pe care o presupune. Cu alte cuvinte, indiferent de partea cărei extreme suntem, a normei sau a anti-normei, ne aflăm în miezul problemei şi nu în posesia vreunei soluţii.
Citește continuarea aici.
