Lecția de viață a Andei

Mi-am adus aminte de Anda. Toată viața oscilase între forme pline și diete crunte. Era „bogat proporționată”, cum îi plăcea să glumească. Însă dincolo de glume, Anda suferea. Slăbise de vreo două ori din cauza a doi bărbați care au reușit să-i contorsioneze viața, însă, după ce poveștile se sfârșiseră urât, singura alinare îi fusese tot frigiderul, un ultim refugiu, simbol al capitulării sale.

Pe primul ”el” îl cunoscuse în liceu, când încă mai credea în textele romanelor de amor, citite pe sub bancă, și-n fluturi în stomac, și alte artificii scriitoriceşti degrabă amăgitoare de inimi necoapte… Și şi-a luat zborul către bucuria ireală a iubirii lor. I se dedicase trup și suflet.

Trupul ei plinuț și plin de sevă, pe care ea îl supusese la cazne îndelungi pentru a pierde câteva kilograme, doar pentru a fi „demn” de mângâierile lui generoase. Atât de generoase, încât le mai împărțea cu alte două codane.

Sfârșitul previzibil a chinuit-o îndelung și i-a cam jumulit penele din aripi… Oarecum inutile acum, căci iar luase avânt spre rotunjimi rubensiene pe care, deși le ura cu sinceritate, nu avea putere să le mai înfrunte. Până când, după vreo zece ani, apăruse el. Al doilea ”el”. Nici nu mai contează cum era, dacă avea calități sau defecte, sau cum o cucerise pe Anda şi de ce.

Cert este că ea, cu amintirea încă prezentă a eșecului adolescentin, dar și cu gustul amestecat al altor amoruri pasagere, s-a aruncat în nebuna vâltoare. A plonjat cu elan în adâncurile întunecate ale unei relații grele, chinuitoare, centrată pe fiecare gând, clipire și mișcare ale Andei. Slăbise și acum, dar fără să-și dorească asta. De fapt, foarte repede ajunsese să nu-și mai dorească nimic. Poate doar să doarmă fără că zorii să-i mai întrerupă somnul vâscos. Ar fi vrut să fugă, dar picioarele nu îi ascultau gândurile firave, ci frica prea mare pentru sufletul ei ghemuit. Și continua să stea și să strige mut după ajutor, înțelegând că destinul îi este să se zbată între zborul din adolescenţă și afundarea de acum, extreme ale unei vieți liniare pe care nimeni nu i-ar fi putut-o salva. Poate doar ea însăşi, dacă s-ar fi ridicat din praf. Și a făcut-o până la urmă, însă numai după ce una dintre discuțiile lor aprinse doar de la un capăt s-a încheiat cu spitalizarea Andei.

Citește continuarea aici.