Ce mișto e la bloc!

Pe măsură ce anii trec, viaţa cică evoluează însă, spre deliciul observatorilor externi şi spre disperarea celor implicaţi direct, există anumite aspecte ale sale care înţepenesc în timp, precum liftul între etaje. Unul dintre ele este viaţa la bloc. Nu contează că este bloc nou, personalizat de fiecare locatar în măsura în care portofelul şi gustul i-o permit, că atmosfera pare occidentală, iar zona, rezidenţială. Nu contează nimic, pentru că viaţa la bloc, aia de care râdeam acum mai bine de 10 ani la seriale uşurele, româneşti sau… spaniole, că nici la alţii nu e altfel, va spun eu, că-s păţită, continuă să fie o telenovelă pentru oamenii cu nervi sănătoşi.

Revenind însă la blocurile „şmechere” ale capitalei, vizita mea prelungită la o prietenă m-a ajutat la nostalgie, rememorând duios anii ’80 din copilăria-mi într-un bloc al capitalei în care bătutul în ţeava caloriferului era ridicat la rang de socializare cu vecinii, inundaţiile – metodă de divertisment săptămânal, iar scandalurile ţineau loc de filme de acţiune, lipsă de pe ecranele televizoarelor la vremea aceea.

Prietena mea stă la etajul 8, iar deasupra mai are câteva etaje, dintre care doar mansarda prevăzută în proiectul iniţial. Că aşa e la noi. Blocul nou şi scump al naibii este perfect, dacă nu ar avea locatari şi, în directă legătură cu aceştia, nişte vagi probleme fonice. Mă rog, nu chiar atât de vagi. De fapt, adevărul este că se aude tot: de la răsucitul cheii în uşă, până la aprinsul luminii cu un „clic” hotărât şi limpede. Dacă ţinem seama că aceste sunete duioase vin de la două apartamente distanţă, tabloul sonor este cât se poate de consistent. Deasupra prietenei mele stă o familie cu doi copii. Mici. Iar într-o laterală, nişte cântăreţi al căror repertoriu este deja cunoscut pe dinafară de juma’ de cartier.

În prima noapte, pe la ora 2 spre 3, fix când câştigasem în vis o vacanţă exotică şi eram pe picior de plecare, mă trezesc brusc, sub agresiunea directă a unor trosnituri şi ţipete susţinute. Ezit între război şi cutremur şi încep să alerg ca bezmetica prin casa nouă, nenimerind chiar din prima camera prietenei mele, dar nimerind fără greş toate colţurile mobilelor.

Citește continuarea aici.