Avem prieteni, multi, putini, fiecare ii are, deseori ierarhizati in mintea sau inima noastra in functie de criterii subiective, definite in urma unor formule complicate, rezultate din intersectia experientelor si a interactiunilor personale. Ne comportam diferit cu oameni diferiti. Suntem un mozaic de personalitati care infloresc sau se chircesc, hranite de prezenta si comunicarea cu un prieten sau altul. Asa se face ca doi oameni, vorbind despre un al treilea, nu se inteleg mereu, fiecare cunoscandu-i personalitatea hranita de propria sa prezenta. Iar adevarul nu rezida in lucrurile comune pe care fiecare le-a descoperit deja la prietenul lor, ci in suma tuturor descoperirilor pe care cei doi (si multi altii) le-au facut…

Voi ati pierdut vreodata un prieten? Nu rapit de vreo nenorocire prematura, ci de alte drumuri care s-au croit in inima si mintea sa, departe de cele pe care le-ati avut candva impreuna. Nu ma refer la distanta in spatiu sau timp, nu au nicio relevanta daca vorbim despre prietenie, ci la distanta dintre suflete. Distanta ivita adesea fara explicatii. Raceala si indiferenta iau locul momentelor de bucurie… cum sa nu te chircesti sub povara unui cuvant strain, aruncat cu sila. Pana la urma, dorinta de a nu pierde un prieten este o incapatanare inutila, el este oricum pierdut, eforturile se duc in gol, privite de pe margine cu dispret. Probabil insa ca misiunea sa a luat sfarsit si atunci esti obligat fata de tine insuti sa treci mai departe fara sa te mai uiti in urma, tarand insa, ca pe o umbra grea, cadavrul acestei foste prieteni

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here