Între 3 și 7 iulie are loc la Brașov, în Piața Sfatului, Târgul de Carte Gaudeamus, acolo unde multe dintre editurile de prestigiu ale pieței de carte din România își dau întâlnire cu cititorii din inima țării. Printre noutățile editoriale ale acestui târg se numără și romanele „Dependent” și „Particula lui Chaos” semnatede brașoveanul Mihai Dodan, precum și volumul de povestiri aproape fantastice „Femeia dintre lumi” de Cristina Lincu, fiind vorba de cea de-a patra carte a autoarei, după volumul de debut „Eu o mamă (im)perfectă?” și romanele „Amn3zia” și „Liberă!”.
În romanul „Dependent”, cititorul este condus într-o călătorie fascinantă prin mintea și sufletul uman, explorând teme majore precum dependența, iubirea și căutarea sensului vieții. Chiar de la primele pagini, cartea te atrage printr-o proză meticulos elaborată, bogată în detalii și introspecții psihologice, unde dependența este prezentată nu doar ca o problemă individuală, ci ca un simptom al unei societăți disfuncționale, în care oamenii își caută locul și rostul.
Acest roman ne amintește, așa cum spunea și Platon în „Republica”, că „cea mai mare greșeală pe care o putem face în viață este să rămânem în confortul umbrelor și să evităm lumina adevărului”. Ei bine, Mihai Dodan ne provoacă să ieșim din acele umbre și să explorăm lumina complexităților umane, chiar și atunci când acestea sunt dureroase.
Pe de altă parte, „Particula lui Chaos” este locul unde realul se întrepătrunde cu irealul, unde Chaosul începe să pună stăpânire pe simțurile tale adormite, locul unde începi să pătrunzi tainele ce restabilesc noi granițe între ficțiune și cititor, între scriitor și propriile personaje. La fel ca în cazul romanului „Dependent”, și în „Particula lui Chaos” sunt puse pe tapet lucruri despre care ne este rușine să vorbim, deși fac parte din viețile noastre, așa cum sunt viciile, dorințele cele mai ascunse și plăcerile vinovate, pe de o parte, și, pe de alta, relația omului cu divinitatea și cu propria creație. Astfel, autorul trasează un paralelism interesant între creația umană și conceptul de divinitate. Crearea unei forme de viață artificială, capabile de gândire și reacție, deschide întrebarea fundamentală: sunt oamenii niște Dumnezei moderni, modelând materia după chipul și asemănarea lor? Răspunsul este negativ, subliniind în schimb teama și respectul pe care creatorii îl au față de creațiile lor, o teamă ancestrală ce ne leagă de propriile noastre mituri și credințe.
Trebuie însă menționat că „Particula lui Chaos” nu trage concluzii în locul cititorului, ci îl împinge spre o prăpastie a gândurilor, loc din care mintea fiecăruia trebuie să despice firul în nenumărate ițe pentru ca la final totul să se transforme într-o funie suficient de groasă care să extragă individul din propriile temeri.
Cărțile sunt publicate la editura BookForge și disponibile pentru comandă aici: https://bookforge.ro/mihai-dodan/
În ceea ce privește volumul „Femeia dintre lumi”, publicat tot la editura BookForge, aici vorbim de un fantastic aparent, cele 14 povestiri ale volumului având dublu final neașteptat. Altfel spus, până aproape de sfârșit, povestirile sunt fantastice, doar că ultimul paragraf – sau doar ultimele rânduri uneori – răstoarnă întreaga situație, oferind o nouă și inedită perspectivă asupra întregului. Totul capătă logică, coerență și explicații cât se poate de concrete și de reale, astfel că „fantasticul” se destramă precum o părere, în timp ce adevărul se lasă pe deplin cunoscut. Pentru ca apoi, uneori, să mai intervină o undă de mister, tulburând apele adevărului, oferind astfel textelor un „dublu twist”.
„Ce știm despre noi înșine și despre ceilalți? Dar despre femeia sau bărbatul de care ne îndrăgostim? Ce știm, de fapt, despre viață? Ceea ce vedem, ceea ce simțim, ceea ce alegem să credem. Dar toate acestea sunt profund subiective, uneori ascunzând, în loc să reveleze, iar când nu ascund, nu ne oferă acces decât la „vârful icebergului”. Și ce este dincolo de el? Ce este în spatele aparențelor? În spatele lui „mi se pare”, „cred că” și „am impresia”, ba chiar și în spatele lui „știu”? Ajungem vreodată să aflăm?” se întreabă, pe bune dreptate, autoarea, iar cititorii sunt trebuie să-și găsească propriile răspunsuri.
„Femeia dintre lumi” este disponibilă pentru comandă aici: bit.ly/femeiadintrelumi-CristinaLincu