„O săptămână fără un pic”, romanul de debut al autoarei Daniela Toader, este, efectiv, o complexă, ademenitoare și amețitoare metaforă. Trebuie să recunosc că este o lectură atipică și că ai nevoie de răbdare pentru a reuși să-i intri în ritm și să-i „vorbești limba”. Monologul interior, asezonat cu flashbackuri niciodată cronologice, se construiesc în jurul structurii unei simbolice săptămâni… și un pic, căci totul începe cu ziua de duminică și se termină, rotund, tot cu o zi de duminică. Pretextul – povestea de dragoste dintre Paula, o fată „de aproape cinzeci de ani” și Stere, protagonistul uneia dintre „cele mai ciudate întâmplări trăite vreodată”.

O întâlnire accidentală la metrou, un schimb de priviri și două universuri devin, pentru un timp, tangente. O tangență pe care avem ocazia să o admirăm din exclusiva perspectivă a Paulei, cea prinsă în bucla eternei întoarceri pe traseul România-Franța, cea aflată în căutarea superficialității ca mijloc de evadare din sine atunci când totul este interiorizat, analizat și descompus până la moleculă, pentru a fi apoi reconstruit din perspectivă proprie și livrat unei lumi opace și lipsite de înțelegere: „Există zile în care realizez cât de perpendicular exist eu și valorile mele învechite în lumea care mă înconjoară”. O lume gri, cu multe tare, bube și neajunsuri, indiferent că este de aici sau de „dincolo” – expresia preferată a românilor atunci când fac referire la străinătate (sau, altfel spus, tot ceea ce se află dincolo de granițele naționale).

Citește continuarea aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord