Despre “prapastia dintre generatii” se vorbeste mereu si e normal sa fie asa, pentru ca intre generatii exista evolutie si, de aici, diferentele de rigoare. Ca si unii si altii le vad “prapastioase” e chestiune de subiectivitate exagerata si oarece lipsa de empatie. Cel putin asa am crezut pana de curand, justificand astfel neintelegerile dintre oameni de varste diferite, devenite plictisitoare prin prezenta lor insistenta. Insa o experiente recenta, extrem de neplacuta, m-a facut sa trec de superficialitatea cliseului de mai sus si sa ma intreb, in primul rand, daca este vorba de „evolutie”. Nu pot generaliza, este clar, insa cel putin pentru un anumit segment din generatia care s-a ridicat dupa noi, nu tocmai mic, din pacate, indoiala mea este legitima.

Libertatea individului de a-si trai viata si de a se comunica, inclusiv la nivel (asa zis) artistic este un drept garantat, care insa vine la pachet cu obligatiile si responsabilitatile de rigoare. Pe care nu toti cei „liberi” le iau in considerare. Fiecare individ si comunitate au dreptul sa fie asa cum se simt mai bine, au dreptul sa se exprime si sa-si transmita lumii propriul mesaj, atata timp cat acest lucru nu implica incalcarea drepturilor celorlalti membrii ai societatii si atata timp cat modul in care ei traiesc/se exprima nu este ofensator, jignitor, agresiv si distrugator. Ma rog, teorii… Teorii pe care multi dintre tineri (si nu foarte tineri) le ignora indiferenti. In numele libertatii si, la fel de grav, in numele artei. Fiind un aspect atat de intim si de subiectiv al vietii spirituale individuale si colective, valoarea acesteia este si ea relativa, de aceea respectul reciproc, atunci cand opiniile difera, este esential. Ce te faci insa cand el lipseste impreuna cu obligatiile despre care vorbeam?

Daca grupuri mari din generatiile care vin pretind ca in numele unor idealuri asumate intr-o maniera cat se poate de „personalizata” au dreptul sa parjoleasca totul in calea lor (pentru a parafraza cu conotatii negative un act de vitejie consemnat de istorie), unde este evolutia, in sensul ei cel mai direct? Prapastia dintre generatii ameninta sa nu suporte poduri sau alte modalitati de comunicare, daca refuzul intelegerii unor notiuni vechi, si nu din cauza asta perfect valabile, devine permanent. Refuzul de a adera la valorile a caror coloana vertebrala nu sufera momente de flexibilitate, refuzul de a accepta ca baza oricarui act de liberatate si de exprimare artistica este dat de ceea ce azi, privit din perspectiva acestui avant haotic, pare desuet; punctele de referita ale umanitatii sunt aceleasi, iar aderenta radacinilor individului si ale comunitatilor din care face parte la acestea le asigura sansele de materializare a viziunii lor. Caci una e sa pretindem si sa ne imaginam ca am evoluat si sa agresam cu aceste manifestari „neintelese” de o „societate imbatranita” si alta este ca evolutia sa existe si sa produca efecte reale. Acestea vor fi imbratisate inclusiv de generatiile din urma, bineinteles cu exceptiile atat de necesare mersului firesc al lumii.

Pe de alta parte, nu stiu daca aceste bucati atat de mari de societate tanara reprezinta o exceptie sau esenta. Nu stiu pentru ca mi-e frica sa aflu, adevarul putand sa striveasca nu numai „corola de minuni a lumii”,  ci si ultima speranta ca prapastia dintre generatii va putea fi trecuta fara sa erodeze noul mal, astfel incat acesta sa se surpe sub propia-i greutate…

(sursa foto: magic.ro)

1 COMENTARIU

  1. O să îmi exprim opinia din punctul de vedere al unei tinere, al unei persoane care face parte din noua generație.
    Cred că greșelile se fac din ambele părți. E normal ca noi, cei tineri, să ne exercităm dreptul la libera exprimare și dreptul de ne apăra modul de viață și viziunea asupra lumii, dacă îi pot spune așa. E o prăpastie mare între gândirea contemporană și gândirea din anii 60-80 și zic asta generalizând, pentru că sunt și excepții în care oamenii, chiar și la acea vreme, tindeau către libertate și îl purtau pe „împotriva banalului” în brațe. Sunt și oameni care au ținut pasul cu timpul și nu s-au lăsat pradă trăitului în trecut, drept care nu consideră că tinerimea de acum e cu susul în jos și că e o problemă cu comportamentul ei.
    Ar fi bine dacă problema ar fi doar de-o parte sau de alta, pentru că ar putea fi rezolvată, în timp. Dar nu e. Noi, ăștia tineri, suntem derutați din două părți: ce vedem la alții de vârsta noastră și ne dorim – atitudine, caracter, libertate etc. și ce știm că vrem noi să fim. La mine, cel puțin, asta a fost întotdeauna o problemă care mi-a zdruncinat viziunea și, implicit, comportamentul. Nu știi, deseori, dacă să fii cu turma sau împotriva ei, pentru că valorile în care alegi să crezi riscă să fie și sunt criticate atât de generația ta, cât și de a celorlalți. În momentul în care ți-ai conturat, într-un final,cu chiu cu vai, adevăratul „tu”, începe lupta dintre generații, luptă care nu e decât o luptă între „tine” și „societate”. Părinții și prietenii lor te condamnă că ești diferit de ei, de cei pe care îi consideră copii model și diferit de ce și-ar fi dorit ei să fii. Greșeala lor e că le e frică să nu îți ratezi viața, iar ție îți e, la rândul tău, și mai frică să nu îți ratezi viața. Tânărul e un derutat, neștiind cât de bun e, cât de multe poate și cât de corectă îi e gândirea. Niciunul nu e 100% sigur că ceea ce face e bine și cu toții tânjim după un părinte care să zică „Băi, sunt lângă tine. Faci tâmpenii, dar știu că nu o să îți ratezi viața. Cred în tine”.
    S-ar putea zice că cerem prea mult de la ei, dar am vrea să știm și ce ar fi cerut ei de la ai lor. E complicat. Și cred că e cel mai lung comentariu pe care l-am scris vreodată. 🙂

  2. 🙂 Există multe valori care nu se schimbă şi dăinuiesc.
    Dar şi eu cred că întradevăr există o prăpastie. Bine că nu am ajuns în situaţia în care să tăiem puntea! 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here