Iubesc teatrul cu o iubire vinovata. Nu stiu daca l-am tradat sau m-am tradat atunci cand am hotarat ca nu sunt suficient de puternica sa-i urmez caile. Si cum credeam ca despartirile de iubirile adevarate sunt definitive, am ocolit multa vreme salile de spectacole. Apoi timpul mi-a adus, pe langa ani, si putina intelepciune. Si am revenit la teatru, insa doar in calitate de spectator. Cu durere, regrete si nostagie, dar si cu bucurie. Asa am inteles, ca de fapt, o iubire mare se decanteaza, nu tine cont de scurgerea timpului, nu tine cont nici macar de persoanele sau conceptele care o nutresc, avand o viata proprie, impalpabila, in planuri la care visez sa ajung pe deplin candva, poate in alta viata. De aceea, am transformat „tradarea” mea vizavi de teatru in pasiunea de a-i contempla, din exterior, arderea si de a fi, astfel participant, macar intr-o mica masura, la viata sa. Iar ultima saptamana avea sa confirme toate acestea din plin pentru ca am reusit sa asist la cateva dintre spectacolele selectate sa participe la Festivalul International de Teatru NETA 2015, desfasurat intre 28 august si 4 septembrie, la Teatrul National din Bucuresti.

Cronicile de teatru, informatiile si opiniile oferite de specialisti referitoare la toate spectacolele din festival sunt deja disponobile oricui, pe internet. Nu le voi dubla mesajele. Scopul acestui articol este a scrie intr-o maniera subiectiva despre un eveniment cu care, mai mult ca sigur, nu ma voi mai intalni vreodata.

11995483_10206587367497390_1207289576_n

Piesele la care am asistat, cu exceptia uneia singura, au fost experimente teatrale. Pe care, recunosc, m-am straduit „se le inteleg”, in ciuda explicatiilor (ce-i drept, ulterioare) cum ca nu asta se astepta de la spectatori – concret, ma refer la spectacolul „Confuzii” (Croatia, regia Branco Brezovec). In schimb, „Chiril si Metodiu – Who are you?” (co-productie NETA in regia lui Martin Kochovski) avea un mesaj impactant care reusea sa transgreseze partea experimentala si suprasimbolica a piesei. Exceptia de la experimental a facut-o piesa clasica a Teatrului Academic de Drama „V. F. Komissarjevskaia” din Sankt Petersburg (Rusia), in regia lui Aleksandr Bargman: „Noaptea lui Helver”. Cele doua personaje au umplut scena, sufletele si ochii de lacrimi.

Insa cel mai greu rol al festivalului (si o spun in nume propriu) consider ca a fost rolul Electrei (din piesa cu acelasi nume, dupa Sofocle, in regia lui Andriy Zholdak – Macedonia, care a si incheiat festivalul) interpretat de actrita Darja Rizova. Un spectacol inedit, agresiv (si vizual, si sonor) sufocat de simboluri si parabole, cu un text esentializat la maxim – atat cat sa iti ofere sansa de a te agata de firul conducator al intregii constructii, cu nenumarate planuri suprapuse, ale realitatii exterioare, dar si interioare, si cu o fantastica mobilitate in spatiu si timp. Un spectacol greu de urmarit, greu de acceptat. Poate si de aceea in timpul primei parti numerosi spectatori au parasit sala (un gest, de altfel, total lipsit de respect – ar fi putut astepta macar pana la pauza). Insa cei care au ramas s-au lasat prada spectacolului, traind, fiecare in limitele capacitatii personale de acceptare si simtire, patru ore asemanatoare delirului.

Ulterior, la cocktailul de sfarsit al intregului festival, am avut bucuria sa o cunosc pe Electra (Darja) si am fost surprinsa sa descopar o actrita tanara si inocenta, incantata de reactia publicului, generoasa cu cei carora viziunea regizorala a acestui spectacol nu le-a fost pe plac. O priveam in ochi, cautand-o pe Electra de pe scena, vrand sa-i simt iar puterea si abisul interior. Insa Darja, razand ca o adolescenta, era iar ea insasi. Ne-a spus ca spectacolul „Electra” se joaca doar de anul trecut (intre timp obtinand 4 premii) si ca aceasta a fost prima sa reprezentatie internationala, uramand ca peste doua saptamani sa mai aiba loc un spectacol in Muntenegru.

11667925_10206587368017403_914466440_n

Festivalul NETA2015 s-a incheiat astfel apoteotic, confirmandu-mi ca drumul spre teatru trebuie sa ramana unul dintre favoritele mele, intrucat „surprizele”, la orice nivel, nu sunt niciodata epuizate.

Ii multumesc prietenei mele Gabriela datorita careia am avut bucuria acestei evadari.

1 COMENTARIU

  1. Dupa cum scriai, draga mea, energia coplesitoare a piesei de teatru Electra, pusa in scena de catre A. Zholdak, a avut impact asupra publicului inca din primele momente. Am simtit-o ca pe o forta ce functioneaza selectiv: in timp ce actiunea sa centrifuga impingea o parte a spectatorilor in afara spatiului si timpului propuse de catre regizor, determinandu-i sa paraseasca sala, spectatorul aflat la polul opus era tintuit si devorat launtric de emotia jocului hipnotizator al actorilor. Interpretarea Darjei Rizova mi s-a parut ca se apropie de acele trairi samanice, degajand o forta creatoare impresionanta.
    Multumesc, Cristina! Multumesc, Gabriela!

  2. Draga Cris, ma surprinzi mereu placut si ma bucur sa te redescopar mereu asimiland avid experiente noi. Nu am cuvinte pentru a exprima bucuria imensa pe care am avut-o de fiecare data cand ai reusit sa te rupi de tot si sa vii la teatru. Stiam ca-ti place dar credeam ca timpul a mai sters din fiorul lui Pyram si Thysbe 🙂 Ei, bine, confirmi din plin teoria aia invechita cu microbul teatrului de care nu mai scapi toata viata !! Cu mult drag…te astept oricand in sala de spectacol!

Dă-i un răspuns lui Gabriela Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord