coada la romani

Ati mai stat la coada in ultima vreme? Eu sper ca nu pentru ca sunt sigura ca inca le aveti proaspat in memorie pe cele de acum 25 de ani, a caror importanta era majora in societate (atat din punct de vedere economic – fara coada nu prea pupai nimic, cat si social – un fel de Big Brother featuring Facebook). Totusi, pentru cei nostalgici sau pentru tinerii doritori de adrenalina, se mai gasesc si astazi numeroase locuri unde timpul a stat pe loc, iar cozile sunt la ordinea zilei. Un astfel de loc binecuvantat de toti participantii este… da, da, stiu ca stiti, Casa de Asigurari de Sanatate. Nu conteaza care. Zlinic sunt cozi generoase pentru diferite probleme. Una dintre ele (cea care s-ar rezolva prin comunicarea informatica intre doua institutii ale statului, dar na, nu se poate) este cea mai mare, mai datatoare de dureri de cap, mai lenta si mai… este la obtinerea adeverintelor de asigurat sau a stampilei pe chitanta care face dovada platii asigurarilor de sanatate. Ai platit? Bravo! Nu ai stampilat? Nasol, e ca si cand nu ai fi platit. Nu ai bani sa platesti pe tot anul? Atunci ai rabdare sa stai la coada ori de cate ori iti platesti asigurarea. Sunt veterani ai acestor cozi capabili sa faca evaluari valorice comparate:

– Eee, anul trecut tot in strada asteptam, da’ macar acum avem umbrelele astea sa ne tina umbra, ca banci nu erau nici atunci, nici acum.
– Poate la anu’, intervine altul optimist.
– Om vedea…
Am participat si eu 2 ore si jumatate la o astfel de coada azi. Am avut timp sa analizez tipologia romanului din perspectiva cozii. Am suferit de diverse dureri si amorteli si am auzit diferite dialoguri interesante. Unii profitau de ocazie sa-si povesteasca viata telegrafic, cu accent pe momentele sale extraordinare, altii bombaneau injurand sistemul, alternand cu strigate catre portar:
– Haide, domne’, ce intarzie atat? A venit doamna? Ca e 9! si primeste raspunsul prompt si iritat al omului pus sa oranduiasca multimea agitata:
– N-a venit, vine acum!
Completarea vine tot din multime:
– Dureaza pana se machiaza, pana isi face unghiile…
– De ce domn’e nu vine la program ca e platita din banii nostri? se intreaba altul retoric, dar atat de tare ca e auzit si de peste drum.
Portarul e pe faza:
– Ce ma intrebi pe mine? Intreab-o pe ea cand ajungi la ghiseu.
Iar replica pica instantaneu:
– Pai aia vreau si eu, sa ajung acolo!
Si zis si facut, se apropie de usa simtitor, iar portarul corpolent si vigilent se agita si vocifereaza:
– Eliberati usa!
– Lasa-ma domnule in pace… si continua un monolog gustat cu zambete sau aprobari de asistenta.
Omul de la usa il lasa sa se desfasoare, dupa care ii spune calm:
– Acum, ca ai facut scandal, ai rezolvat ceva?
– Nu, dar macar m-am mai racorit!
Bine si asa… Coada incepe sa se miste, semn ca doamna si-a terminat manichiura, ba chiar i s-au si uscat unghiutele.
– De ce nu mai este cu biletele de ordine?
– Hehe… tot din cauza voastra, ca unii luau dimineata biletelele si veneau la doispe si se bagau in fata si era scandal!
– Si ce, acum nu e scandal?
Intrebarea ramane suspendata, portarul intra si iese, e in exercitiul functiunii, nu e pus acolo sa socializeze, doar a inceput programul.
Oamenii incep si ei sa se foiasca si sa-si pregateasca hartiile. Cineva intreaba:
– E nevoie de copie dupa buletin?
– Nu stiu… i se raspunde.
– Dar dumneata de ce ai facut copie?
– Preventiv!
Mai iese inca cineva victorios, dar ciufulit in sentimentul sau de „egalitate si fraternitate”:
– Daca le vorbesti cu „tu” le sare smaltul, extraordinar…
In sfarsit, imi vine si mie randul… Sunt pasata intre doua ghisee, asa ca am timp sa mai asist la un mic dialog la ghiseul de aprobari medicamente:
– Spuneti-mi boala, va rog.
– A… nu mai stiu!
– Deci Alzheimer!

12 COMENTARII

  1. Am fost şi eu la CAS pentru o ştampilă pe adeverinţa de student, dar, spre norocul meu nu a fost coadă!!! însă nu am mereu norocul ăsta în general tot dau de cozi, sau odată când mă duceam la facultate şi nu am prins loc în maxi taxi decât în picioare un moşulică se tot învârtea cum mă învârteam şi eu şi la un moment dat, chiar a ajuns „accidental” să îmi pună mâna pe un sân aşa că tot „accidental” i-am dat şi eu una peste faţă! 😀

  2. …cum spuneam, suficiente postarile tale, că de la prieteni deţin tot felul de alte povesti de acest gen. Recunosc, am avut nevoie doar o dată de adeverintă, dar a stat la coada altcineva…eu aveam piciorul rupt. Trist…

Dă-i un răspuns lui Cristina T. Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord