Iar se apropie sfârşitul anului. Iar ne agităm mult, muncim mult, alergăm mult ca să întâmpinăm Sărbătorile „cum se cuvine”. Dar oare mai facem iar bilanţuri? Mă întreb dacă în viteză în care facem tot, mai avem timp să ne gândim. Chiar şi cu ocazia unui pretext formal, cum este sfârşitul anului. Să ne gândim (că să nu zic „analizăm”) la ce am făcut, la ce ne propusesem să facem, la câte eşecuri şi succese am înregistrat, la ce bun şi ce rău ne-a oferit anul care în câteva zile va fi devenit trecut. Şi la ce concluzii se impun pentru că astfel, să ne fie mai uşor să ne facem „un plan de bătaie” pentru încă un an. Nu ştiu nici în ce măsură ajută acest lucru sau în ce măsură ne putem ţine de acest plan, dar ştiu că şi o minimă organizare în gânduri şi intenţii ne conferă o mai mare agilitate în acţiuni şi o mai clară viziune asupra a ceea ce „trebuie” să facem.

Voi mai faceţi bilanţuri? Şi zic „mai” pentru că, dacă acum nu prea mai sunt la îndemână, sigur a existat un timp în care erau imprescindibile, între o sarma şi un vinişor…

1 COMENTARIU

  1. Da, eu cred ca voi face un bilant, fiindca am facut si anul trecut, prinzandu-mi chiar foarte bine. In momentul in care am facut respectivul bilant, am realizat si apreciat toate momentele frumoase din an. Poate daca nu as face unul, nu mi-as putea „numara” binecuvantarile. 😀

  2. Pe mine orice tip de bilant ma motiveaza, dar cu precadere cele negative deoarece ma determina sa le schimb valoarea si oricat de critica as fi cu mine insami de cele mai multe ori reusesc.. Deci fac bilanturi, in fiecare an.

    • pe mine ma ajuta sa imi setez niste obiective si sa le evaluez pe cele pe care mi le-am propus in urma cu un an… sfarsitul anului e numai un pretext… desi, din cate am observat, cred ca sunt tot mai putini cei care apreciaza aceasta „pauza de gandire”

  3. Trece anul așa de rapid ca am ajuns sa cred ca :)) anul trecut pe vremea asta se apropia Craciunul :)) asta… Așa ca bilanț nu mai am timp sa fac… In schimb parca au început sa-mi apară riduri, sa-mi crească burta si chelia si sa ma doară salele :)) . E ceva nu?

  4. Un bilanț al anului ce a trecut este binevenit, pentru a ne fixa noile obiective și de ce nu să realizăm ceea ce nu am reușit și ne-am dorit. să le bifăm să spun așa.
    O retrospectivă a momentelor prin care am trecut dar și a emoțiilor pe care le-am simțit în acest an este una motivatoare, că de întotdeauna e loc de mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here