Au trecut cinci ani de când, tot într-o iarnă și tot în vârf de munte – vorba Claudiei – mi-a fost înmânat trofeul SuperBlog 2014. Era, pentru mine, cea de-a doua ediție la care participam, la prima, clasându-mă, dacă țin bine minte, pe locul 11. Nu pot să vă spun ce mândră și ce bucuroasă am fost atunci, deși asta este ușor de dedus din faptul că, și acum, tot alături de comunitatea SuperBlog mă găsiți, în calitate de blogger partener, dar și de reprezentant al site-ului Chic-Elite.

Sâmbătă, pe 14 decembrie 2019, la Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov, a avut loc Gala de premiere a celei de-a 19-a ediții a celei mai longevive competiții de blogging creativ din România la care au luat parte 80 de participanți între bloggeri, sponsori și parteneri. Ce prilej mai bun de socializare față în față și ocazia perfectă pentru superbloggerii „vechi” să se revadă, dar și să-i cunoască pe superbloggerii „noi”? 🙂 Petrecerea a fost susținută de generozitatea gazdelor și de muzica en vivo oferită de Anca Chirvase și formația Ciprian Dan, dar și cheful de petrecere al tuturor celor prezenți. Duminică, 15 decembrie, participanții au gustat aventura în stil Game of Thrones, la PuzzlePunks Escape Room din Brașov.

Câteva date „tehnice” despre SuperBlog, asta în caz că, deși ești blogger, încă te mai întrebi „despre ce este vorba”

Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept scop să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără deja 19 ediţii încheiate (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, circa 3000 de participanți și s-au scris peste 37.000 de articole.

Desfășurată între 1 octombrie și 30 noiembrie a.c., cea de-a 19-a ediție a competiției SuperBlog a propus concurenților 28 de probe de blogging pe teme foarte variate: mașini și accesorii auto, oferte turistice și experiențe, îmbrăcăminte, accesorii, cosmetice, bijuterii, filme, cărți personalizate, echipamente de gaming, electrocasnice, proiectare rezidențială, materiale de construcții, certificare energetică, firme luminoase, inițiative de implicare civică etc.

SuperBlog 2019 a atras 162 de bloggeri din toată țara și din diasporă, din care 51 au participat la toate cele 28 de provocări. S-au înregistrat în total 2154 de articole, juriul fiecărei probe având dificila sarcină de a le evalua și de a stabili câștigătorii premiilor alocate. Astfel, s-au acordat peste 500 de premii (în bani și în produse sau servicii). Clasamentul final și alte informații sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.

Pe podiumul SuperBlog 2019 se clasează Diana Elena Neață, autoarea blogului dealedianei.ro – pe locul al treilea, Cătălina Popa – catalinapopa.com pe locul secund, și respectiv Dana Codori, participantă cu blogul casutaunuimelc.wordpress.com, care primește trofeul și marele premiu de 3000 lei.

24 de companii au susținut competiția SuperBlog 2019 în calitate de sponsori: AIA Proiect, ANSWEAR.ro, AutoGedal, Avizez.ro, AZ-Turism, Carte cu personalitate, Christian Tour, Colop, Democracy Mania, Experimenteaza.ro, Farmacia la Pret Mic, Farmec, HONDA Romania, InterComFilm, magNET.ro, Meli Melo, Royal Boutique Hotel*** Poiana Brașov, Sano România, Smarsoft Electronic, Spacer, TravelKit, Venda Jewelry, Vindem-Ieftin.ro și WatchShop.ro.

Parteneri media: Catchy.ro, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, CREADIV, Fashion8, H2RO – Genuine Communication Agency, Institutul de Marketing, IXPR, MTH Digital, Mujer.ro, PRwave, Red Marketing, toateBlogurile.ro, TVR2, Zelist Monitor, Zile și Nopți.

Bloguri partenere: alina-gheorghe.ro, arenait.ro, calatoriaperfecta.ro, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, imperatortravel.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.podbean.com, mirelacarmen.ro, monasimon.ro, moneywatch.ro, nimicurifantezii.blogspot.com, opisicaneagra.ro, pisicapesarma.ro, presainblugi.com, robintel.ro, tssecrets.com, visatorprinlume.ro.

Organizator: SwissPlan.biz, cu alte cuvinte, Claudia Pătrașcu și Albert Budică.

Detalii, pe www.super-blog.eu.

 

2 COMENTARII

  1. SuperBlog e o adevărată școală de blogging, oricât de vechi ai fi în lumea blogosferică, tot înveți ceva nou! M-am bucurat tare mult să te văd la gală, așa cum ți-am spus, ești o inspirație pentru mine!

  2. Mă bucur foarte mult pentru câștigătoarele galei, însă vreau să adresez felicitări tuturor participanților! Absolut toți au parte de stima mea, în special pentru faptul că eu nu am reușit nici de data asta să trec de jocul de glezne al încălzirii pe margine. 🙂

Lasă un răspuns la Diana Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord