Din nescrisele scrisori ale Anei către Radu, în pragul primei despărțiri

(fragmente neincluse în carte)

Iubitul meu, destinul meu, călăul meu…

nu, nu îmi mai este frică de cuvinte și nici nu mă mai sfiesc să le folosesc. Acum este prea târziu pentru tot ce ar fi putut fi între noi și a murit înainte de a se naște. Acum arde totul în mine și-n jurul meu și nimic nu distruge mai profund, mai etern decât focul…

Iubitul meu, destinul meu, călăul meu, cel mai complet ținut de mână este al tău. Nu înțelegi, așa-i? Pe mine m-au mai ținut bărbați de mână, firește, însă nu am simțit decât piele și oase tari, răceală sau căldură, detalii legate de temperatura ambientală și… cam atât. Am fost convinsă că doar despre asta este ținutul de mână și m-am consolat cu ideea încă unui mit sfărâmat. Atâta pagubă, îmi spuneam… Și apoi ai fost tu. A fost mâna ta, a fost strânsoarea ta dătătoare de sens, de forță, de fericire. Cum poate o femeie să se simtă împlinită doar când este ținută de mână de iubitul ei? Eu știu… Știu cum poate simți că lumea se face ghemotoc și se ascunde în pumnul strâns, în cele două mâini contopite, în cele două trupuri care nu mai aparțin stăpânului de drept, ci noii entități create prin uniunea lor…

Iubitul meu, destinul meu, călăul meu, nu voi supraviețui despărțirii noastre. O știu așa cum, de multe ori, am știut lucruri legate de tine și de noi. Ele au venit dintr-o dimensiune ce-mi rămâne opacă, dar de care sunt conectată ca de cordonul ombilical în burta mamei și nu pot decât să primesc, recunoscătoare, tot ceea ce, până la urmă, contează. Contează că ne-am întâlnit, că te-am iubit, că am cunoscut, prin tine, prin noi, absolutul de care un muritor, între pereții de carne ai trupului său, poate fi capabil. Și atunci primesc fără fatalitate și faptul că, în afara ta, eu nu voi mai fi… Aici, aceeași, nu știu, dar sigur nu voi mai fi așa cum mă știu, cum mă știi…

Iubitul meu, destinul meu, călăul meu, pământean pierdut printre atâția alți pământeni rătăciți într-un spațiu ostil, fragil și indiferent… nu pleca! Cere-mi orice! Dacă trebuie să-mi cumpăr fericirea, o fac… nu am nimic de pierdut fără tine.

Radu, nu mă strivi cu plecarea ta…

Ana,
femeia ce sărută pământul înainte ca tu să pășești pe el

Întreaga poveste, în #Amn3zia, roman publicat la editura Univers

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord