„Un bărbat din milioanele de bărbați dorește o singură femeie din milioanele de femei!” – „Adam și Eva”, Liviu Rebreanu. Această frază cuprinde nu numai esența romanului lui Rebreanu, ci și firul conducător al romanului lui Sergiu Someșan, „Gheață la malul sufletului meu”, într-un fel, a opta povestire (primele șapte fiind deja scrise de Rebreanu) despre lupta perechii primordiale pentru a se reuni, în ciuda obstacolelor și a diferențelor ce le stau în cale, dincolo de viață și de moarte.
Tânăra profesoară Daria și bătrânul scriitor Victor Zamfirescu – un alter ego al autorului – se iubesc fără de împlinire, se găsesc și totuși nu se găsesc, își aparțin și nu își aparțin, formează și nu formează un cuplu și, deși nu fac dragoste, Daria… dar intenția mea nu este să vă povestesc cartea, ci doar să vă introduc în atmosfera ei: o lectură aparent ușoară, în care realitatea celor două personaje este, aproape în permanență, povestită în oglindă, la persoana I, de fiecare dintre acestea, ceea ce ne oferă o perspectivă mult mai amplă atât asupra întâmplărilor, cât mai ales asupra trăirilor și al modului în care evoluează iubirea pentru fiecare în parte. Și, cu toate acestea, finalul este unul neașteptat, cu o aglomerare de răsturnări de situații…. sau, cel puțin, așa am l-am perceput eu.
Citește tot articolul aici.
